Prefectul nu mai înghite controalele la „peștișori”: Garda Financiară să controleze și rechinii

Garda Financiară Neamț dar și alte instituții cu atribuții de control sunt așteptate de prefect să aplice legea nu doar în ceea ce-i privește pe micii operatori economici ci să manifeste intransigență și la adresa firmelor mari.

Asta a cerut ieri George Lazăr într-o conferință de presă în care a repetat ca pe un leit-motiv sintagma „lupta împotriva evaziunii fiscale” și în care, direct sau indirect, a tot pomenit și de eforturile guvernului pe care îl reprezintă.

Prefectul a fost foarte tranșant iar în discursul său a țintit clar inspectorii de la Garda Financiară, de la Inspetoratul Teritorial de Muncă sau de la alte instituții care ar fi foarte zeloși în a controla „peștișorii economici” și care ar ocoli „rechinii”. George Lazăr a făcut chiar o trecere în revistă a amenzilor date de ITM în ultimele trei luni și a ținut să sublinieze faptul că inspectorii de muncă, în opinia sa, nu prea calcă pe la firmele mari. Aceeași remarcă a avut și în ceea ce privește „Fiscul sau Garda Financiară” de la care se așteaptă să nu controleze „doar magazinele de la colț de bloc”.

Întrebat concret, prefectul Lazăr nu a putut da nume de firme mari care ar fi beneficiat de protecția inspectorilor și a ținut, de asemenea, să sublinieze, că nu se pune problema unui „target de amenzi”.