La Poiana Teiului sunt aproape de finalizare două mari investiții făcute pe bani europeni. Un proiect vizează regularizarea a doi torenți montani, Faurul și Pârvu. „Lucrările de corectarea a celor doi torenți montani sunt foarte aproape finalizate. Deja am ajuns la ultima tranșă de plăți, bani primiți de la Uniunea Europeană“, ne-a precizat primarul Petru Bâia. Valoarea totală a investițiilor pentru cei doi torenți montani este de 1,5 milioane euro.
Cea de a doua investiție făcută tot pe bani europeni s-a concretizat în asfaltarea a 2 km din drumului forestier ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă. Valoarea proiectului este de un milion de euro. Pentru a se putea ajunge cu asfaltul până la poarta mănăstirii, de la bugetul local s-au alocat fonduri pentru asfaltarea porțiunii de drum care nu era inclusă în proiectul european.
Aceștia nu sunt singurii bani europeni care „bat la porțile“ comunei Poiana Teiului, pentru că primarul Petru Bâia a mai prins finanțare pentru încă două proiecte. De data asta norocul i-a surâs la GAL „Ceahlău“, entitate la care este arondată și comuna Poiana Teiului. „Este aprobată finanțarea pentru realizarea unei baze sportive, în valoare de 50.000 euro. Tot prin GAL «Ceahlău» avem undă verde pentru achiziționarea unui buldoexcavator, în valoare de 98.000 euro. La ambele proiecte, sumele prezentate nu includ TVA“, a ținut să precizeze primarul de Poiana Teiului.
Petru Bâia stă acum cu ochii pe noua finanțare europeană, care se va derula în perioada 2014-2020. Mai ales că s-a deja s-a deschia la finanțarea europeană pentru investiții publice, la care au acces primăriile rurale. Studiază oportunitățile, să vadă apoi cu ce proiecte va ieși la înaintare. „Vom face proiecte pentru a putea continua lucrările de modernizare a infrastructurii. Că mai avem de asfaltat drumuri, de realizat sisteme de apă și canal, de regularizat torenți“, ne-a mărturisit primarul de Poiana Teiului.
Tina CONDREA