Poliţiştii
din cadrul Compartimentului Activităţi Comerciale – Poliţia Locală
Piatra Neamţ au acţionat în primele trei luni ale anului 2019, în
vederea protejării populaţiei împotriva unor activităţi de
producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (Legea 12/1990
– R) precum şi în privinţa respectării prevederilor legale
referitoare la comercializarea produselor şi a serviciilor de piaţă
(O.G. 99/2000). Au fost verificaţi 181 de operatori economici din
municipiul Piatra Neamţ, 53 dintre aceştia fiind sancţionaţi cu
amenzi în valoare de 27.700 de lei. Cele mai multe sancţiuni
contravenţionale au fost aplicate pentru punerea în vânzare a
produselor alimentare şi a băuturilor carbogazoase cu termenul de
valabilitate expirat, dar şi pentru lipsa acordurilor de funcţionare
pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ.
Încălcarea
Legii 12/1990 se sancţionează contravenţional, cu amenzi între
500 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 2.000 şi
20.000 de lei pentru persoanele juridice. Nerespectarea O.G. 99/2000
se sancţionează de asemenea, cu amendă de la 200 de lei până la
500 de lei pentru persoane fizice şi de la 400 la 1000 de lei pentru
persoane juridice.