Zilele trecute, pianistul pietrean Daniel Petrică Ciobanu a susținut o serie de concerte, alături de Orchestra Filarmonicii din Cape Town. Repertoriul concertului susținut pe data de 11 aprilie a cuprins Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Dmitri Șostakovici, evenimentul fiind integrat în programul unui turneu desfășurat pe teritoriul Africii de Sud. Orchestra a fost condusă de dirijorul Bernhard Gueller, programul incluzând și uvertura operei „Olandezul zburător” de Richard Wagner și „Simfonia Fantastică” de Hector Berlioz. După ce a concertat în postura de solist al Orchestrei Filarmonicii din Cape Town, pe data de 13 aprilie Daniel Petrică Ciobanu susținut, tot la Cape Town, un recital solo. În ambianța Sălii de Concerte Baxter din cadrul Universității din Cape Town, pianistul a interpretat două sonate de Domenico Scarlatti, Sonata Lunii de Ludwig van Beethoven, Sonata a II-a de Serghei Prokofiev și alte opusuri de Paul Constantinescu, Alexander Scriabin și Igor Stravinski. Recitalurile solistului nemțean sunt organizate cu sprijinul Consulatului General al României la Cape Town. Pianistul Daniel Petrică Ciobanu s-a născut în anul 1991, la Piatra-Neamţ. A început studiul pianului sub îndrumarea meticuloasă a doamnei profesor Cosma Magdolna. La vârsta de nouă ani a luat, în paralel, ore de pian cu profesoara Delia Bălan, la Bacău. Ulterior, a devenit elevul renumitei pianiste conf. univ. dr. Mihaela Spiridon, cu care a colaborat până la terminarea liceului. În acest interval a obţinut numeroase premii la olimpiadele şcolare și concursurile desfășurate în țară. În clasa a X-a, a beneficiat de Bursa „Constantin Silvestri”, care a constat într-un an de studiu la un colegiu din Edinburgh, Scoția. În anul 2010, a fost admis la Conservatorul Regal al Scoției, obținând o bursa integrală. Pe parcursul celor patru ani universitari de licență, a participat la cursuri de măiestrie susținute de Richard Goode, Idil Biret, Philip Fowke, Philip Martin, Pascal Roge, Steven Osbourne, Murray McLachlan, Martino Tirimo, Roy Howat, Petras Geniusas și Ian Fountain. În anul 2014, i-a fost acordată una dintre cele trei Burse „Yamaha”, Premiul I la Concursul Internațional din Bromsgrove, Premiul II la categoria profesională a Concursului Internațional de Pian „Adilia Alieva” , împreună cu Premiul special pentru piesa impusă, a fost semifinalist la prestigiosul concurs „Scottish International Piano Competition” , a obținut Premiul II la Concursul Internațional de pian din Leuze „Andre Dumortier” și Premiul II, împreună cu „Premiul publicului” la Concursul Internațional „Montrond Les Bains” din Franța. Recunoaștere națională și internațională Un important premiu internațional a fost obținut la „Orchestre Philarmonique du Maroc Piano Competition”, rezultatele fiind generoase. A obţinut, astfel, Marele Premiu al Juriului şi ambele premii speciale oferite, „Premiul publicului” şi „Premiul Orchestrei”, fiind primul concurent din istoria concursului care a obţinut toate premiile într-o singură ediţie. A colaborat cu mai multe orchestre, între care amintim: Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, „Cergy Pontoise” Orchestra, „Chapelle Musicale de Tournai” Belgia, Orchestra Simfonică a „Conservatorului Regal al Scoţiei”, „Orchestra Philarmonique du Maroc” şi „Orchestra Regală a Scoţiei”. A susţinut concerte în Consulatul Britanic din Los Angeles, la „Mozarteum” Szalsburg, în Paris la „Teatrul 95”, Sacile „Fazioli Fabrica” şi Centrul Fazioli din Londra, iar în Scoţia, la Inverness, Insula Man, Lanark, Edinburgh şi Glasgow. În mai 2017, pianistul Daniel Petrică Ciobanu a câştigat Premiul al II-lea şi Premiul publicului la Concursul Internaţional de Pian „Arthur Rubinstein” de la Tel Aviv, unul dintre cele mai importante competiții pianistice din lume. De asemenea, artistul a câştigat Premiul I la ediția a V-a a Concursului Internațional de Pian de la Rio de Janeiro şi la competiţia „Unisa” de la Pretoria, Africa de Sud. În prezent, Daniel Petrică Ciobanu se specializează la Universitatea de Arte din Berlin.
Irina NASTASIU