Pedepse drastice pentru evaziune fiscală

Faptele de evaziune fiscală sunt, acum, mult mai aspru sancţionate, după ce au fost aduse noi modificări la legea privind combaterea evaziunii. Practic, pedepsele cu închisoarea s-au dublat şi noi fapte sunt considerate infracţiuni. Dacă evidenţa contabilă a unei firme a fost distrusă, indiferent dacă a fost cu intenţie sau din culpă, aceasta trebuie refăcută în termenul dispus de organul de control, altfel este considerată infracţiune şi pedeapsa este semnificativă, de închisoare de la 6 luni la 5 ani. Refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documente, bunuri din patrimoniu, cu ocazia verificărilor fiscale, vamale sau financiare, pentru a împiedica aceste controale, într-un termen de 15 zile de la primirea somaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani. Înainte, pedeapsa era de la şase luni la trei ani sau amendă. Tot la acest capitol, al verificărilor fiscale, vamale sau financiare, este considerată infracţiune împiedicarea organelor de control de a intra, conform legii, în sedii, spaţii, pe terenuri, faptă ce se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 6 ani, de asemenea dublată. Şi pedeapsa pentru reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, mai mult de 30 de zile, a impozitelor, contribuţiilor şi altor asemenea sume cu regim de reţinere la sursă s-a dublat, prin noua lege limitele fiind stabilite de la unul la 6 ani închisoare.

Prin legea 50/2013 s-a mai prevăzut ca în cazul prejudiciilor, pedepsele să se majoreze considerabil. Astfel, în cazul în care prin evaziune fiscală s-a adus bugetului un prejudiciu mai mare de 100.000 euro limita minimă şi maximă a pedepsei legale se majorează cu 5 ani. Dacă prejudiciul produs este mai mare de 500.000 de euro, atunci limita minimă şi cea maximă a pedepsei se majorează cu 7 ani.

Cristina IORDACHE