*Sătenii din Oanțu aflați la cosit și-au potolit setea dintr-un izvoraș neamenajat și neverificat * Din cauza problemelor digestive cu care s-au ales și a deshidratării avansate, ei au fost internați în spital
Patru săteni din Oanțu, printre care și un copil, au ajuns la spital, în după-amiaza de 1 septembrie, în stare gravă de deshidratare și cu probleme digestive. Toropiți de caniculă, oamenii aflați la cosit au băut apă dintr-un puț neamenajat, de pe câmp.
Primul apel la 112 a fost făcut la ora 15, când sătenii au început să aibă simptome de toxiinfecție, respectiv greață, vărsături și scaune diareice. Echipajul de salvare de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț care a răspuns solicitării a găsit la fața locului trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, și un băiat în vârstă de 14 ani, toți aproape leșinați din cauza deshidratării. Au mai fost chemate două echipaje de salvare, iar după ce au primit ajutor în regim de urgență, victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru investigații și tratament.
„Imediat după ce am fost informați de existența acestor cazuri, epidemiologul nostru șef, dr. Roxana Pipirigeanu, s-a deplasat la Oanțu, să vadă despre ce fel de puț este vorba, dacă este amenajat corespunzător și cui aparține. A constatat că pe islazul de la Oanțu este un izvoraș neamenajat, pentru care nimeni nu garantează că ar avea apă potabilă, deci acei oameni și-au asumat riscul de a bea dintr-o sursă neverificată.
Potrivit medicilor din secția de Boli Contagioase, bărbații și copilul care-i însoțea la cosit au fost internați cu simptome digestive, cu vomă, amețeli, dureri de stomac și epigastrice. „Pacienții au fost diagnosticați cu gastroenterită și vor mai rămâne internați câteva zile, până la ameliorarea stării sănătății“, ne-a declarat dr. Mirela Grădinaru, medic șef la Direcția de Sănătate Publică Neamț.
Dintre toate lichidele, apa este singura care hidratează organismul începând de la nivel celular, însă exclusiv apa potabilă, după cum subliniază medicii. Necesarul de apă al unui adult în condiții de temperatură, umiditate și efort normale este între 30-35 ml/kg corp. În condiții de caniculă e bine ca această cantitate să fie de 40 ml/kg corp. Deci , dacă ai 60 de kilograme, trebuie să bei 2,4 l de apa pe zi.
Foarte important este să nu lăsați apa în ambalaje tip PET la soare! Apa astfel păstrată este deteriorată cu substanțe periculoase pentru organism, avertizează specialiștii. Cele mai bune ambalaje pentru apă sunt ceramica și sticla.
Geanina NICORESCU