În cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a avut loc miercuri, 20 februarie, a fost numit noul protopop al Protopopiatului Ceahlău, în persoana părintelui Ionel Cuţuhan de la parohia Grinţieş. Părintele Ionel Cuţuhan îl înlocuieşte astfel pe părintele protopop Mihai Damian, care a ieşit la pensie şi care a ocupat funcţia de protoiereu al Protopopiatului Ceahlău timp de 22 de ani. Centrul eparhial Iaşi i-a adus mulţumiri părintelui protopop Mihai Damian pentru activitatea depusă peste două decenii în fruntea Protopopiatului Ceahlău. De la 1 martie 2013, părintele Ionel Cuţuhan va îndeplini criteriile prevăzute de Statutul Bisericii Ortodoxe Române pentru funcţia de protopop. „Consider că numirea în funcţia de protopop al Protopopiatului Ceahlău a venit de la Bunul Dumnezeu. Îmi doresc să continui frumoasa lucrare a părintelui protopop Mihai Damian. În acelaşi timp, voi căuta să ascult de cuvântul Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Nădăjduiesc să am o colaborare frumoasă, rodnică şi strânsă cu părinţii Protopopiatului Ceahlău. Activitatea administrativă este importantă, însă trebuie să avem în vedere în primul rând mântuirea noastră şi a credincioşilor pe care îi păstorim“, a mărturisit pr. protopop Ionel Cuţuhan.
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. Părintele Constantin Apopei, de la parohia Frumosu, a susţinut tema „Biserica, Şcoala şi familia, factori determinanţi în educaţia tinerei generaţii“. „S-a prezentat rolul deosebit al educării copiilor în primul rând în familie, la care se adaugă Şcoala şi Biserica. Un sfânt părinte spunea că cel care reuşeşte să formeze tinerii pentru viaţă este formator de om. Prin educaţie reuşim să ne menţinem atât ca oameni, cât şi ca societate în mijlocul altor popoare. În acelaşi timp, s-a accentuat educaţia pe care copiii trebuie să o primească la şcoală“, a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. În continuare au fost abordate mai multe probleme administrative.
Smecherul asta numa popa nu-i. Are tot felul de combinatii cu rambursari de la APIA , lemn si alte ghidusii specifice unui preot „modern”.
Pentru Gabi , uitate in sufletul si traista ta , inainte sa critici si sa judeci pe altii, ca vedeti numai combinatiile si afacerile popilor , acest popa cum al numesti tu a facut mult bine dar nu se lauda si nu spune nimanui .
Foarte mare dreptate are domnul Lucian.Parintele Cutuhan este in primul rand un om deosebit si un preot deosebit.Face foarte mult bine atat in comunitatea care o pastoreste cat si in alte locuri.Cred ca este persoana potrivita ,la locul potrivit.
Dumnezeu sa il ajute sa realizeze ce-si propune,pentru ca pentru dumnealui va lua aceasta functie ca o povara nu ca un avantaj.