• Polițiștii avertizează: atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet
O vasluiancă în vârstă de 38 de ani a plecat cu geanta plică de bani din locuința în care a fost cazată peste noapte, de un romașcan. Păgubitul a sunat la 112 după ce a constatat că I s-au furat telefonul mobil și suma de 4.000 de lei.
La data de 17 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au identificat şi reţinut femeia de 38 de ani, din Vaslui, bănuită de comiterea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate a reieşit că femeia a comis jaful, în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2018, iar în baza probatoriului administrat în cauză, hoața a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliției Neamţ. Aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Tot în data de 17 septembrie, și poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi despre comiterea unui jaf, în acest caz fiind vorba despre o femeie jefuită de un bărbat. O tânără de 28 de ani, din Ilfov, a reclamat faptul că persoane necunoscute au pătruns, fără drept în incinta locuinţei sale, din localitatea Tazlău, de unde au sustras peste 1.700 de euro şi 700 de lei. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea unui tânăr de 18 ani, din Tazlău, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost condus la sediul poliţiei în vederea audierii, iar prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate. Cercetările continuă faţă de tânăr sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Polițiștii avertizează populația că obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep diverse modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-o locuinţă, magazin, depozit ori în circulaţie.
De aceea, oamenii legii îi sfătuiesc pe cei care locuiesc la bloc să asigure dotarea cu încuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare; să se asigure că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia; la intrările în holurile blocului şi pe paliere să se asigure o bună iluminare, chiar să fie instalat un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video. De asemenea, poliți recomandă montarea unui sistem de alarmă în locuinţă, conectarea sistemului de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora, iar cine locuiește la parter sau la etajul 1, să pună grilaje la fereastră, care să ţină hoţii la distanţă.
Pentru persoanele care locuiesc la casă este recomandată montarea unui sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei; protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră și nu în ultimul rând iluminare cu senzori de mişcare.
Polițiștii mai avertizează ca lumea virtuală să nu devină sursă de informare pentru hoți, respectiv evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online, iar atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.
Geanina NICORESCU