*Economia nemţeană şi-a turat motoarele, rata şomajului a ajuns la 6,25%
*În judeţ, luna trecută erau 12.539 de şomeri, din aceştia, doar 3.789 mai primesc ajutorul financiar de la stat
Avem mai puţini şomeri. Sau cel puţin aşa rezultă din statistica pentru luna trecută, întocmită de lucrătorii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ. Chiar dacă rapoartele sunt îmbucurătoare, acestea nu oglindesc situaţia reală, fiindcă în prezent, sunt multe persoane fără serviciu, ieşiţi din evidenţele AJOFM Neamţ. „Şomeri” ai nimănui, aşa i-am putea numi. Sunt oameni care se descurcă cum pot, de la o zi la alta. Cei care şi-au economisit un ban, pleacă să muncească în afara graniţelor, unde o duc mai bine, sau nu. De regulă, românii care stăpânesc o meserie sunt bine plătiţi, respectiv, asistenţi medicali, doctori, ingineri, bucătari, constructori, sudori etc. În schimb, dacă ne referim la segmentul de populaţie care ajunge peste hotare şi nu are nicio calificare, alta e situaţia! Dar asta şi în funcţie de ţara unde ajunge să muncească. Cei care pleacă prin Italia în agricultură, nu o duc bine şi nici nu câştigă aşa de mulţi bani. Patronii preferă să-i găzduiască lângă sere, unde lucrează de dimineaţă şi până seara târziu, în condiţii grele. Pe lângă acest lucru, mulţi administratori abuzează femeile, care mai apoi, sunt nevoite să avorteze prin spitalele din Sicilia, respectiv Catania.
Trecând de la acest aspect, luna trecută, în Neamţ erau înregistraţi 12.539 de şomeri, cu 66 mai puţini decât în ianuarie 2015. Din aceştia, doar 3.789 erau indemnizaţi. Şi rata şomajului a fost în scădere, ajungând la 6,25%, cu 0,03 mai mică, faţă de prima lună din 2015.
În această lună, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, prin Centrul de Formare Profesională a dat startul la 5 cursuri de calificare, la care participă 109 şomeri. Meseriile alese sunt atractive, respectiv bucătar -28 de persoane, sudor – 14, patiser -14, ospătar – 25, vânzător în unităţi de alimentaţie – 25, şi operator introducere, validare date -28.
V. ANDRIEŞ