Ofertă: Rabla!

* Distribuirea tichetelor depinde de validarea colectorilor * În Neamţ mai sunt aproximativ 68.000 de maşini mai vechi de 10 ani

Nemţenii care doresc să scape de rablă mai au puţin de aşteptat pentru că, deocamdată, Administraţia Fondului de Mediu nu a validat colectorii şi nici nu a distribuit tichetele valorice.  La nivel naţional, sunt 288 de dosare ale colectorilor depuse şi 105 ale producătorilor şi dealeri-lor auto pe care AFM trebuie să le verifice, instituţia anunţând recent printr-un comunicat de presă că se urgentează analizarea documentelor depuse. Abia după soluţionarea contestaţiilor, care se depun la sediul APM, se va trece efectiv la partea de derulare a programului Rabla, care debutează cu distribuirea în teritoriu a tichetelor valorice aferente fiecărui judeţ în parte.

La nivelul judeţului Neamţ există 67.759 de autovehicule mai vechi de 10 ani, potrivit evidenţei Serviciului de Permise şi Înmatriculări. Desigur că nu toţi proprietarii acestor maşini doresc să-şi cumpere altele prin programul Rabla de anul acesta. Cei care şi-au propus însă, e bine să ştie că se acordă 20.000 de tichete, din care 17.000 sunt pentru persoanele fizice sau juridice şi restul sunt pentru instituţii. Finanţarea aprobată pentru acest an este de 127.500.000 lei pentru prima categorie de solicitanţi, în vreme ce pentru înnoirea parcului auto al instituţiilor sunt alocaţi 22.500.000 lei. Autoturismele mai vechi de 10 ani aflate în evidenţă la nivel naţional sunt peste 3.200.000 bucăţi.

*Un vraf de documente de depus

Procedura de predare a maşinii vechi se face prin depunerea mai multor documente, precum actul care îi atestă identitatea şi domiciliul în România (original şi copie), certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat (original şi copie legalizată), cartea de identitate a autovehiculului (original şi copie legalizată), actul doveditor eliberat de Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor în original dacă din certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a maşinii nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România sau categoria, certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi altor venituri ale bugetului local (în original) din care să rezulte că autovehiculul se află înregistrat pe numele proprietarului în evidenţele fiscale ale autorităţii publice locale emitente, iar proprietarul nu are obligaţii de plată la bugetul local.

* Obţinerea tichetului depinde de certificatul de radiere

Preluarea efectivă în custodie a autovehiculului uzat se concretizează prin încheierea în două exemplare, ambele originale, a procesului-verbal de custodie, din care unul pentru proprietar şi unul pentru colectorul validat. Datele privind proprietarul şi autovehicului uzat sunt verificate şi confirmate prin aplicaţia PSIPAN de către colector, după care acesta comunică proprietarului faptul că i-a fost rezervat tichetul pe numele său şi data la care trebuie să se prezinte în vederea eliberării certificatului de distrugere. Atunci proprietarul primeşte şi contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase ale maşinii şi primeşte şi certificatul de distrugere împreună cu plăcuţele cu numărul de înmatriculare a autovehiculului uzat. Procedura ar urma să se realizeze după 10 zile, când proprietarul ar trebui să primească şi certificatul de radiere a maşinii predate si să solicite colectorului eliberarea tichetului.

În vederea eliberării certificatului de radiere, anterior prezentării la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, proprietarul trebuie să obţină copii legalizate după certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului uzat şi certificatul de distrugere a acestuia. Certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei se eliberează pe baza solicitării proprietarului, după predarea certificatului de înmatriculare, a cărţii de identitate şi a certificatului de distrugere a autovehiculului uzat, toate în original, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Cristina IORDACHE