Un bărbat în vârstă de 83 de ani a fost ucis pe loc de un TIR, într-un accident produs vineri seara pe DN 15. Se pare că bărbatul circula pe bicicletă în aceeaşi direcţie cu vehiculul care l-a acroşat, în comuna Grinţieş. Mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţe au ajuns la Grinţieş, la locul evenimentului, localnicul fiind deja în stop cardio-respirator. Cadrele medicale de pe ambulanţă au efectuat manevrele de resuscitare zeci de minute, însă bătrânul nu a mai răspuns, fiind declarat decedat. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 51 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autotren pe DN 15, având direcția de mers Borsec-Poiana Teiului, a acroșat un bărbat de 83 de ani, din Grinţieş, care circula pe bicicletă în același sens de mers”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Tot vineri, în Piatra Neamţ a mai avut loc un accident rutier pe strada Fermelor. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la fața locului reiese că în timp ce o femeie de 33 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Fermelor nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga şi a intrat într-o autoutilitară care era condusă în aceeași direcție de mers de către un bărbat de 34 de ani. În urma impactului, şoferiţa a fost rănită şi apoi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cristina IORDACHE