Acum ceva timp, la postul meu TV preferat, pe bune, dar nu idolatrizat, patru persoane, din redacție și din afară, discutau pe tema caldă a candidaturii judecătoarei Coțofana, fostă lucrătoare SRI, pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
Nu știu dacă la cererea lor sau la inițiativa ei, judecătoarea a intrat în direct, la telefon. Cei patru au început un tir de întrebări care erau mai mult afirmații, imputații și sentințe fără judecată. Ei știau dinainte că judecătoarea era vinovată pentru că lucrase în SRI (de parcă în SRI sunt numai criminali), că este infiltrată în justiție din partea odiosului organ, că ea făcuse numai rău în cariera de judecător, de exemplu că îl primise în biroul de la instanță pe fostul soț.
Ea încerca să spună câte ceva, să explice, să răspundă… nimic, nu prindea cuvânt nicicum peste cei patru profesioniști care, chiar și între ei își luau vorba din gură unul altuia, în iureșul lor de atoateștiutori și de judecători de nimeni învestiți.
Am ascultat zeci de minute această circotecă de emisiune, mirându-mă câtă răbdare și normalitate putea manifesta acea victimă, și cum de nu le trântea vreo două, sau măcar telefonul în nas, cum ar fi fost logic.
Din toate imputațiile pe care cei patru i le aduceau, eu nu am putut reține decât primirea soțului în birou, fără a concretiza ce a fost rău în asta și de ce. (La astă imputare, eu, judecătorul Moroșanu, aș da un răspuns personal: În biroul meu de judecător am primit întotdeauna pe oricine mi se prezenta la ușă. Mi s-a întâmplat și „pozna supremă“: a intrat la mine reclamantul dintr-un dosar, ca să descopăr apoi că afară pe băncuță era pârâtul din același dosar. Ei, și? Îl invitam înăuntru și pe pârât, discutam în trei sau mai mulți, și de multe ori ajungeam la un consens, sau măcar mai înțelegeam ceva din complexitatea dosarului. Am avut și am în continuare ambiția de a pretinde că nu am făcut nimic rău, nu am „aranjat“ nimic cu nimeni, nu am „vândut“ nici un dosar și nici o soluție. Dar vă puteți închipui că nu mi-a fost ușor, în această atmosferă în care prezumția de vinovăție este la cea mai mare putere.)
Această prezumție o aplicau în forță cei patru jurnaliști împotriva judecătoarei Coțofana, care nu și-a ieșit din fire și nu a trântit telefonul, cum eu aș fi făcut din prima.
Epilogul episodului este și mai ciudat, și mai încâlcit, chiar pentru mine: în scurt timp, judecătoarea Coțofana, nu numai că nu a mai candidat pentru CSM, ba chiar a fost exclusă din magistratură. Nu știu prea bine pentru care fapte, dar eu aplic în mod corect prezumțiile, deci probabil că au fost fapte grave în sarcina ei.
Dar asta nu schimbă cu nimic calificativul prestației celor patru față de ea: abuziv, arbitrar, neprofesionist. Și insist pe problemă, pentru că acest comportament este generalizat la toți moderatorii TV: nu contează că au invitați parlamentari, miniștri, academicieni sau magistrați, dialogul se desfășoară astfel: reporterul pune o întrebare lungă, sau mai multe odată, care cuprind și opinia vizibilă a sa, ca și răspunsul implicit, iar când bietul invitat încearcă să schițeze un răspuns, deja i se taie macaroana cu o altă întrebare, în fond o imputație vizibilă, în sensul că nu a răspuns ceea ce trebuia, ceea ce reporterul știa dinainte și trebuia musai să răspundă cel deja crucificat.
Apropo, un mic fix al meu privind forma de adresare către doamne. Toți bărbații, și reporteri și invitați, aplică strict către doamne formula „Bună ziua“. Unul singur, un drăgălaș redactor de la Realitatea TV, fost crainic sportiv, spune foarte frumos: „Sărut-mâinile, doamnă“, iar pentru asta eu îi iert toate micile gugumănii din comentariile despre justiție, gen „Curtea de Apel X de pe lângă Judecătoria Y“ (caz concret).
Și mai e o chestie care nu-mi place de loc: Toți cei care fac obiectul unei prestații jurnalistice sunt denumiți direct cu numele, fără nici o formulă de politețe sau un apelativ de identificare a funcției și calității persoanei. Adică se spune direct „Johannis a declarat…“, „Băsescu a spus…“, când eu cred că se impunea formula „Domnul președinte Iohannis a declarat…“, indiferent câtă considerație rezultă din sondajele de opinie față de persoana în chestie. Și vă spune asta un tip care propune oricui să i se adreseze în stilul cultivat de președinții americani, gen Hello, Joe, sau Geo, dacă vreți. Dar această degajare intervine în faza a doua. În prima fază, și în penultima frază, eu mă semnez cu protocol:
Domnul judecător Gheorghe Moroșanu
Ultima frază este un PS: Recomand redactorilor TV mai sus evocați să asculte cu atenție și îndelung postul Radio România Actualități, unde vor întâlni un model de dialog normal, profesionist și civilizat. I-auziți, ce mângâietor sună: „Sărut-mâna doamnelor și domnișoarelor, bună ziua domnilor“.
Jud. Gheorghe MOROȘANU