„Navetiști” la pușcărie – ori reintegrați în societate?

01/10/2017

*Nemțenii aflați după gratii sau eliberați deja – beneficiari de programe de formare profesională

*În total, în primele 8 luni din 2017, autoritățile au finanțat școlirea a 37 persoane eliberate din detenție și 95 care își ispășesc pedepsele

Chiar dacă a greșit, orice om mai are dreptul la o a doua șanșă în viață, însă pentru acest lucru trebuie să i se ofere dreptul să-și câștige existența prin muncă cinstită, dar asta desigur după ispășirea pedepsei. În multe cazuri, cei care au intrat în pușcării au fost tineri care n-au apucat să se formeze profesional. Pentru aceste persoane și nu numai, autoritățile încearcă să le ofere condiții de califice în detenție sau după terminarea pedepsei. Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în primele 8 luni ale acestui an, 6.904 de persoane aparținând unor grupe dezavantajate au fost cuprinse în programe de formare profesională, respectiv 834 şomeri de lungă durată; 5.683 şomeri din mediul rural; 32 de şomeri cu dizabilităţi; 216 de șomeri de etnie romă; 7 şomeri postinstituţionalizaţi; 37 persoane eliberate din detenție și 95 aflate în detenţie.

Prin Planul Naţional de Formare Profesională 2017, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi-a propus cuprinderea în programe de formare profesională a 41.942 de persoane, din care 38.280 şomeri aflaţi în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă; 961 care beneficiază de formare profesională gratuită, altele decât şomerii, respectiv 858 persoane aflate în detenţie; 5 din alte categorii și 98 persoane din mediul rural.

Pentru anul 2017 a fost planificată organizarea a 2.235 programe de formare profesională. În total, în perioada ianuarie-august 2017, la programele ANOFM au fost înscrise 14.110 de persoane. Din beneficiarii cursurilor de formare profesională, 12.928 au fost şomeri, iar 950 persoane care nu beneficiază de gratuitate. Cele 750 cursuri gratuite începute în perioada ianuarie – august 2017 au fost finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj (749) şi din alte fonduri (1) şi vizează calificarea sau recalificarea (68,13%), dar şi iniţierea, perfecţionarea şi specializarea (31,87%) persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a unor categorii de angajaţi. Din cei 12.928 de participanți cu statut de șomer, cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a înregistrat la persoanele cu vârsta de peste 45 de ani (33,79%), urmate de grupa de vârstă 35 – 45 de ani (27,02%), de tinerii sub 25 de ani (19,68%), apoi de persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (19,51%).

V. ANDRIEȘ