Luptă aprigă între Tărâţă şi Leoreanu

pensionari 016

* Miza: şefia CAR Pensionari Roman, remunerată cu 4.200 de lei pe lună

* Învingător declarat a fost Constantin Tărâţă, fratele preşedintelui Consiliului Judeţean

Ieri, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman atmosfera a dat în clocot la Adunarea Generală Extraordinară a C.A.R. Pensionari, adunare convocată pentru darea de seamă şi alegerea preşedintelui şi a Consiliului Director. La ora 9 dimineaţa sala era plină, iar preşedintele Ioan Vlăduţ a dat startul discuţiilor conform ordinei de zi comunicate din timp tuturor celor prezenţi. Bătrânii s-au „încălzit” treptat, iar taberele constituite în jurul candidaţilor la cea mai înaltă funcţie din cadrul organizaţiei, cea de preşedinte, au început să se manifeste sonor din ce în ce mai tare. Punctul culminant a fost acela al începerii operaţiunii de votare care, până la urmă, nu s-a desfăşurat aşa cum se stabilise iniţial deoarece existau suspiciuni de fraudă. Discursurile rostite de către cei înscrişi la cuvânt au fost taxate fără milă de seniorii aflaţi în sală. Cu toate că media de vârstă a celor prezenţi trecea uşor de 70 de ani energia susţinerii sau respingerii unui candidat a fost la cele mai înalte cote. Pensionarii nu s-au sfiit să vocifereze împotriva unuia sau altuia dintre cei propuşi aruncând cuvinte grele fără nicio jenă: „porcule nu-ţi ajunge cât ai furat până acum?”, „nu vă mai ajung banii!” sau „vreţi să furaţi alegerile!”, iar îmbrâncelile nu au lipsit din peisaj. Şi când luau cuvântul, unii bătrâni nu uitau să aibă la îndemână punguţa cu medicamentele ce le susţineau efortul de a se face auziţi în întreaga sală, chiar dacă mai uitau să pornească microfonul de la pupitru.

 

* Două tabere, multe scenarii

 

Motivul confruntării celor cinci pensionari, membri ai Casei de Ajutor Reciproc (CARP) a Pensionarilor, este funcţia de preşedinte, ocupată până acum de inginerul Ioan Vlăduţ. Până să ajungă în campanie electorală cei cinci candidaţi nu au avut nimic de împărţit cu preşedintele CARP sau divergenţele nu s-au manifestat în mod vizibil. Starea de tensiune a crescut treptat, bătrâneşte, de la prima şedinţă programată la sfârşitul lunii iunie când, preşedintele în exerciţiu a refuzat susţinerea adunării pentru că, în opinia sa, nu erau respectate prevederile statutului organizaţiei. Un alt fapt care a animat şi mai mult spiritele şi a dat drumul la speculaţii din ce în ce mai fanteziste o constituie suma încasată sub formă de salariu la sfârşitul unei luni de muncă ce se ridică la 4.200 de lei, iar în unele luni cu tot cu sporuri ajunge şi la 10. 000 de lei. Dacă doi dintre contracandidaţi, inginerul Dumitru Călărăşanu şi economistul Gheorghe Popa, nu au stârnit patimi între alegători, ceilalţi doi, profesorul Constantin Leoreanu şi inginerul Constantin Tărâţă, au dat naşteri la diferite scenarii ce includeau în acest joc ori pe primarul Romanului ori pe preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Primarul Romanului a declarat însă în mod public că nu îl interesează ceea ce se întâmplă, iar faptul că unul dintre candidaţi este tatăl său nu are nicio legătură cu funcţia pe care o deţine. Pe scenă au urcat pentru a lua cuvântul mai mulţi pensionari care s-au manifestat în funcţie de tabăra pe care o reprezentau, în timp ce ce echipa adversă, lansa critici dure privind organizarea activităţii de până acum a acestei instituţi.

 

* Vot cu scântei

 

Deoarece cei prezenţi în sală şi-au manifestat în mod democratic refuzul organizării alegerilor aşa cum stabilise preşedintele Vlăduţ, prin aplicarea unei ştampile pe un buletin de vot cu numele celor cinci candidaţi, s-a trecut la desemnarea câştigătorului fotoliului de preşedinte al pensionarilor prin vot deschis, cu ridicarea mânilor în aer. Din acest moment spiritele s-au încins la maxim, au fost şi mici îmbrânceli, iar preşedintele în exerciţiu, Ioan Vlăduţ, a părăsit supărat sala. În urma numărării voturilor a fost ales preşedinte Constantin Tărâţă şi, imediat, au fost aleşi şi membrii Consiliului Director din rândul căruia va fi ales vicepreşedintele C.A.R.P. Roman. După patru ore de dezbateri aprinse şi odată stabilit câştigătorul, alegătorii au părăsit sala încet, încet, unii dezbătând la umbră încă multă vreme acest eveniment. Pe scenă au rămas organizatorii care, sub supravegherea noului preşedinte şi a membrilor Consiliului Director încheiau procesul-verbal al furtunoasei şedinţe. Un bătrân mucalit târându-şi picioarele spre ieşire a aruncat peste umăr, aşa, mai mult pentru sine un sec „să vedem dacă primiţi cheia de la sediu!”. Nimeni dintre noii aleşi nu l-a auzit fiind deja cuprinşi de bucuria reuşitei şi de febra stabilirii vicepreşedintelui organizaţiei, unde cel mai vehiculat nume era cel al profesorului Leoreanu. Noul preşedinte, Constantin Tărâţă, a promis în campania electorală că se va implica total în efectuarea unor schimbări ce să aducă o îmbunătăţire a vieţii pensionarilor membri ai C.A.R.P. Roman.

Dan VASILIU