Lupta anticorupție din România de azi este fix ca lupta de clasă de pe timpuri.
Vă mai amintiți? Clasa muncitoare, clasă conducătoare, superioară, trebuia să zdrobească burghezia și chiaburimea. Pentru asta avea instrumente potrivite: legi, tribunale populare, procurori și securiști, presă dirijată.
Acum avem: legi, DNA, ANI, procurori la ordin, judecători parteneri de nădejde, toate în „câmpul tactic“. Cu precizarea că acestea nu sunt la fiecare nivel, ci mai mult acolo sus, unde sunt cele mai importante personaje. La munca de jos este o majoritate de polițiști, procurori și judecători care își fac meseria cu normalitate, unii chiar cu dăruire și patimă pentru dreptate, cât mai pot ei avea asemenea sentimente într-un sistem complet dereglat.
Revenim „sus“. Vă amintiți? Acum nu mulți ani, un prim-ministru naiv și un președinte mare păpușar au negociat aprignumirea ca procuror șef în cele două funcții supreme importante. Au făcut mai întâi un pact de coabitare (ptiu, drace!), apoi, după lungi târguieli, și-au tras fiecare câte un șef de parchet, crezând, ambii, că vor avea asigurată imunitatea prin aceste numiri.
Ei bine, le-a ieșit pe nas. Actualmente, ambii, și ei și familiile, sunt plini de dosare penale, pornite tocmai de șefa celei mai disputate structuri de parchet. Care șefă, după ce a fost ridicată în slăvi chiar de cei doi, a ajuns o statuie imensă, ranforsată de o opinie publică manipulată intens (cătușe, justiție televizată, „hoții la pușcărie!“, dar și de realitatea cruntă a corupției), a fost preluată de instituții și ambasade europene și americane, la care noi ne închinăm ca la Doamne-Doamne, de parcă nu am ști că Mafia s-a născut în Europa și a emigrat în America.
Față de ce am spus/scris până aici, să nu aud pe careva spunând că eu tolerez corupția, că îi apăr pe corupți etc.
Nu, eu spun/scriu așa:
– corupția este groaznică, generalizată, fiind inclusiv o mafie de stat, transpartinică, și politică,și extrapolitică;
– „lupta anticorupție“ este mai întâi o lozincă, adică o vorbă umflată, menită să ia fața unor fraieri; în realitate și în dos, această „luptă“ este politică, partinică, tardivă (voit tardivă), selectivă, de conjunctură;
– în plus, această „luptă“ este degeaba. Pentru că, principala problemă fiind aceea a recuperării banilor furați, ea este de nerezolvat: în unele cazuri, procurorii nici nu au căutat banii (vezi cazul fratelui…); în majoritatea celorlalte spețe, banii nu mai există, fiind îngropați în panouri și cadouri electorale, în vacanțe și vile pe Coasta de Azur, mai știți voi unde. Mai mult: nu numai că nu se recuperează, dar se toacă alți bani pentru instituții create chipurile special pentru recuperare, cu șefi, fonduri, deplasări, tot tacâmul, și cu rezultate zero. (Ba nu zero: e cu minus.)
Soluția este așa:
– aruncați la tomberon această placă stricată cu lupta (de clasă) anticorupție; nu mai umblați după cai verzi pe pereți – banii sunt în concedii de lux, în vile pe Riviera și la Dallas etc.;
– luați-o de la zero: instituiți transparență totală în tot ce înseamnă bani publici, cu accesul nelimitat al presei și al întregului popor la informații privind salariile, contractele etc., și atunci mafia va fi blocată;
– nu mai negociați numirea procurorilor șefi, a președinților de instanțe și a nici unui conducător/director etc., din nici o structură de stat; lăsați toate colectivele să-și aleagă șefii în mod democratic; veți constata astfel dintr-o dată că o mulțime de procurori vor ancheta normal și neselectiv pe cine trebuie, că judecătorii vor judeca și vor condamna sau achita nestresați, așa cum reiese din actele dosarului.
PS: Iar când mai aveți ocazia, alegeți un președinte de țară care să știelecția modestiei, de exemplu să stea într-o singură casă, ca orice om, și să meargă cu bicicleta în mod natural și curent, nu numai la demonstrații pentru presă și prostime.
Jud. Gh. MOROȘANU