„Pollyanna, flori de portocal” Recomandăm tinerilor cititori, și nu numai, cartea „Pollyanna, flori de portocal “, apărută la Editura Sophia în traducerea Emiliei Cristea, cel deal treilea volum din seria semnată de scriitoarea Harriet Lummis Smith. Nuvela „Pollyanna“, scrisă în 1913 de îndrăgita scriitoare de literatură pentru copii Eleanor H. Porter, a înregistrat un succes remarcabil, reprezentând, de altfel, începutul unui lung șir de povestiri. În 1915, Porter a publicat partea a doua a cărții, „Pollyanna Grows Up“. Alte 11 cărți despre Pollyanna, numite „Cărțile mulțumirii“ („Glad Books“), au fost publicate de-a lungul timpului, cele mai multe fiind scrise de Elizabeth Borton sau Harriet Lummis Smith. Ultima carte din această serie a fost publicată în anii ’90 de către Colleen L. Reece și se numește „Pollyanna Plays the Game“. Despre această cuceritoare lectură, regretatul arhimandrit Teofil Părăian spunea: „Această carte am cunoscuto în anul 1944. Aveam, pe atunci, cincisprezece ani. Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seamă prin tema ei. Din ea am aflat că un creștin trebuie să fie mereu mulțumit, pentru că Dumnezeu așa îl vrea pe om, să fie mulțumit. Citind această carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi mulțumit și, cu toate că nu mi-am urmărit mulțumirea în mod artificial, am avut în vedere totdeauna să mă mulțumesc cu ce mi-a rânduit Dumnezeu. Cartea mi-a plăcut mult atunci când am citit-o pentru prima dată și mi-a părut rău că n-am regăsit-o de-a lungul anilor ce au trecut, deși mereu m-am interesat de ea și am recomandat-o celor cu care am venit în legătură“ „Mărturia convertirii unui fost deținut: Părintele Paisie, sfântul și dascălul meu” „Mărturia convertirii unui fost deținut: Părintele Paisie, sfântul și dascălul meu” – carte apărută la Editura Egumenița – relatează experiența dramatică trăită de un om de afaceri cipriot, arestat sub învinuirea de trafic de persoane, într-o țară din fosta Uniune Sovietică. Închis pe nedrept, în urma unor calomnii, protagonistul – care nu dorește să-și divulge identitatea – este ajutat într-un chip minunat de Sfântul Paisie Aghioritul, la 11 ani de la adormirea sa. În iadul închisorii, Părintele Paisie îl mângâie, îl întărește în credință, îl învață rugăciunea și viața duhovnicească, devenindu-i un adevărat părinte și îndrumător spiritual și însoțindu-l până în momentul eliberării sale și întoarcerii în Cipru. Folosindu-se de această experiență, autorul se simte dator să împărtășească și altora peripețiile și experiențele spirituale trăite pe drumul întoarcerii lui la Hristos. „Trecuseră două zile în noua mea «locuinţă», când, la un moment dat, fiind adunat în mine şi rugându-mă, am auzit un glas înlăuntrul meu: «Mihalis, eu sunt, nu te speria! Am să rămân cu tine, să te învăţ să te rogi, să studiezi, şi când va veni ceasul şi vei fi pregătit, vom merge împreună în Insula Sfinţilor, în Cipru. Te voi duce să te închini la Stavrovunion şi abia atunci voi pleca; iar tu, să mergi la ieromonahul B. – mi-a spus numele pe care eu nici măcar nu-l ştiam, al unui ieromonah la care mă spovedisem cu un an jumătate înainte -, şi după aceea să te împărtăşeşti. Vocea era exact la fel cu cea a Părintelui Paisie, pe care-l văzusem şi îl auzisem cu două zile în urmă. Îmi vorbea, mă învăţa, îmi spunea cum să mă rog, cum să studiez Sfânta Scriptură, şi, dacă se întâmpla ca mintea mea să fugă în altă parte, Sfântul Stareţ îmi spunea: «Copilaşul meu, mai citeşte o dată paragraful dinainte…», astfel încât, odată m-a întors să citesc o pagină întreagă! Aşa cum v-am spus, eu eram departe de Dumnezeu. Nu ştiam rugăciuni, nu eram bine dumirit nici cum să îmi fac semnul crucii. Mai întâi, m-am străduit să aflu cum să îmi aşez degetele; le examinam atent şi le puneam pe rând unul lângă celălalt, gândindu-mă dacă ar trebui să stea aşa sau în alt fel când se face semnul crucii.” („Mărturia convertirii unui fost deținut: Părintele Paisie, sfântul și dascălul meu”, pp. 77 – 78)
Irina NASTASIU
