Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că Ana Maria ne-a părăsit pentru totdeauna la doar 46 de ani. O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de familie. Sincere condoleanţe!
Redacția Ziarului Ceahlăul
A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să vă dea putere și să vă ofere mângâiere în acest moment dureros! Mircea ALBU
„În dupa-amiaza zilei de 30 martie, a incetat din viață Ana Maria Rebegia, directoarea ziarului Ceahlăul. Există refuzul de a crede că la 46 de ani un om atât de activ și de inimos, poate pleca atât de fulgerător.
Cauza cea mai probabilă ar fi un accident vascular. Ana era de ani de zile într-o luptă contra cronometru în a ține pe piață ziarul Ceahlăul, zi și noapte preocupată de cum să nu abdice. Nici nu mi-o amintesc decât muncind, întrebându-se cum să rezolve problemele care se adunau și se tot adunau, toate pe umerii ei. Ieri, când am văzut-o pentru ultima oară, își punea aceeași întrebare, ce să mai facă!!!. ”Nu știu ce să mai fac, unde să mă mai duc!”
Acolo unde te-ai dus atât de repede, să-ți fie eternitatea lumină, Ană dragă!”
Mariana Oltean Tudose, Viața Nemțeana