* Media solicitărilor a fost de doar 38 pe zi
* ”În alţi ani nu făceam faţă cu 3 ghişee”, spune şeful serviciului
Ultima lună din an a fost una mai relaxantă pentru angajaţii Serviciului de Eliberare a Paşapoartelor Neamţ, fără cozi la ghişee şi cu un număr relativ mic de solicitări faţă de lunile anterioare. Media cererilor pentru eliberarea de paşapoarte a fost de doar 38 pe zi. „În anii trecuţi, în această perioadă a anului nu făceam faţă cu trei ghişee”, ne-a spus Constantin Roman, şeful Serviciului de Paşapoarte Neamţ. „Acum a fost linişte şi pace. Unul dintre motivele principale pentru care nu mai este aglomeraţie mare îl constituite faptul că Direcţia Generală de Paşapoarte a pus la dispoziţia cetăţenilor români, facilitatea de a depune cereri de eliberare a paşaportului la orice serviciu judeţean, indiferent de localitatea de domiciliu. Iar în străinătate, se pot depune solicitări la orice misiune‚ diplomatică, consulat, ambasadă. Cererile sunt soluţionate în ţară, urmând ca paşapoartele personalizate să fie transmise, în cel mai scurt timp, la locaţia stabilită de solicitant”.
Costurile pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic se ridică la 276 de lei şi este valabil 5 ani, iar paşaportul simplu temporar costă 216 lei şi are valabilitate doar un an de zile. Serviciul de Eliberare a Paşapoartelor Neamţ a înregistrat, în perioada 1 – 28 decembrie, 698 de cereri, din care 439 pentru paşapoarte electronice şi 259 pentru paşapoarte temporare.