Hepatita atacă Romanul

Palancianu 01

Din ce în ce mai multe cazuri de hepatită sunt înregistrate la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman iar cei mai mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu boala „mânilor murdare” sunt din zonele foarte sărace, din comuna Oniceni, satul Solca.

„Asaltul” bolnavilor de hepatită a dus la luarea unor măsuri urgente de organizare care să permită internarea şi tratarea tuturor celor care prezintă simptomele acestei boli. „Deoarece numărul bolnavilor diagnosticaţi cu hepatită a crescut semnificativ în ultima săptămână am fost nevoiţi să luăm nişte măsuri concrete şi urgente. Aceste internări depăşind cu mult capacitatea noastră de la secţia boli contagioase, am suplimentat numărul paturilor” a declarat managerul spitalului Cătălina Pălăncianu.

Astfel, au fost identificate paturile disponibile din secţiile mai puţin aglomerate şi astfel s-a suplimentat cu 12 paturi în secţia de contagioase pentru bolnavii de hepatită. Conducerea spitalului a rezolvat şi problema asigurării hranei necesare acestor bolnavi în condiţiile în care se impune un regim alimentar strict atât pe perioada internării cât şi după externare.

Epidemia de hepatită a izbucnit în luna iulie când s-au înregistrat primele 8 cazuri de hepatită de tip A iar cei mai mulţi bolnavi înregistraţi sunt din păcate, copii. Au fost înregistrate focare de hepatită şi în alte comune, dar şi în Roman. Luna trecută fuseseră contabilizate de la începutul anului 150 de cazuri de hepatită doar în zona Romanului din cele aproape 170 înregistrate în tot judeţul.

Pentru a evita îmbolnăvirea cu acest virus este foarte important să se respecte normele de igienă personală iar spălatul mâinilor este cea mai simplă cale prin care se poate preveni contaminarea cu hepatita de tip A.

Dan VASILIU