Firme târg-nemţene ispitite cu facturi de Mureş

Mai multe firme din zona Târgu Neamţ au făcut afaceri pe hârtie, doar, cu o societate din Târgu Mureş care este acum cercetată. Şeful Gărzii Financiare Neamţ spune că ar fi vorba de 11 firme din zona noastră care au cumpărat facturi pe care au trecut cheltuieli fictive, doar pentru a scădea impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată de achitat la buget. „Din verificările pe care le-am făcut, societăţile din Târgu Neamţ au adus un prejudiciu estimat până acum la 96.000 lei, şi s-a luat măsura asigurătoare de a pune sub sechestru bunurile administratorilor, acolo unde acestea există. Metoda de achiziţie de facturi prin care se fac cheltuieli nereale care să ducă la scăderea bazei impozabile era foarte des folosită înainte de introducerea formularului 394, prin care se declară toate operaţiunile comerciale efectuate de un agent economic pe teritoriul ţării. Ulterior anului 2008 evidenţa era strictă şi agenţii economici nu mai puteau face asemenea treburi”, declară Emil Paşcău, şeful Gărzii Financiare Neamţ.

Dintre cele 11 firme aflate acum în atenţia comisarilor nemţeni, cel mai mare prejudiciu este de 26.000 lei şi cel mai mic de 3.000 lei. Pe facturi au fost trecute ca fiind cumpărate cauciucuri, jante şi piese auto. Solicitarea făcută de Garda Financiară Mureş viza întreg prejudiciul pe care societatea care a împărţit facturile, prin toată ţara după câte se pare, l-a făcut bugetului de stat. Societăţile nemţene care au avut facturi de la Mureş sunt, la rândul lor, cercetate penal. Administratorii lor au, însă, şansa dacă achită prejudiciile mici, să scape mai uşor de efectele legii.

Cele 11 societăţi au fost controlate în decembrie, când comisarii nemţeni au trecut pe la 130 de agenţi economici. La jumătate dintre aceştia au fost constatate nereguli, pornind de la fapte de evaziune dar şi privind abateri mai puţin grave, cum este utilizarea necorespunzătoare a caselor de marcat. „Amenzile aplicate în luna decembrie şi consemnate în 158 procese verbale de control, au cumulat 43.000 de lei, din care au rămas neîncasaţi doar 4.000 de lei”, mai spune şeful Gărzii Financiare Neamţ. La finalul lunii decembrie s-au încheiat verificările şi au fost întocmite 27 de dosare penale, printre care şi cele împotriva firmelor târg-nemţene.