La Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, care va debuta vineri, 2 august, vor participa cinci ansambluri din judeţele Harghita, Tulcea, Maramureş, Cluj şi, desigur, Neamţ. Una dintre trupele care vor oferi spectacole nemţenilor la ediţia a XVI-a a festivalului este „Dor”, un prestigios ansamblu folcloric aromân înfiinţat acum 35 de ani la Sarighiol de Deal, în judeţul Tulcea. Ansamblul este format din 40 de artişti, cântăreţi, dansatori şi instrumentişti conduşi de Dumitru Caimacan. Numai în ultimii patru ani ansamblul a prezentat peste 80 de spectacole şi a obţinut Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor” din Bistriţa Năsăud şi la „Festivalul Serbările Deltei”. Evoluţia ansamblului a fost apreciată, în cursul timpului, de nume celebre, precum Tita Sever, Elise Stan, Gheorghe Baciu sau Emilia Comişe, care i-au vizionat în numeroasele spectacole sau festivaluri judeţene, naţionale şi internaţionale la care membrii „Dor” au participat. Ansamblul a fost prezent pe mari scene din ţară, aşa cum este cazul în Bucureşti, Baia Mare, Bistriţa, Constanţa, Rădăuţi, Iaşi, Braşov, Zalău, Slatina, Tulcea, Botoşani, Suceava, fiind invitaţi ai mai multor emisiuni culturale de radio şi televiziune.
Ansamblul prezintă o suită de cântece şi dansuri aromâne vechi.
Oaspeţii de peste hotare sunt aşteptaţi să vină din Turcia, Muntenegru, Grecia, Macedonia şi Bulgaria. Această din urmă ţară trimite în judeţul nostru o formaţie din oraşul Pautalia – Velbujd – Kjustendil, o staţiune de care bulgarii sunt foarte mândri. Este un oraş construit în mijlocul unor câmpuri fertile, bogate în izvoare minerale cunoscute în toată lumea pentru calităţile curative. “Pautalia” este şi numele ansamblului înfiinţat în 1985 şi alcătuit din 40 de fete şi băieţi meşteri în dans şi cântec sub îndrumarea talentatului director artistic Valentin Kenov. Palmaresul trupei constă şi dintr-un premiu întîi şi laureat al unor festivaluri regionale şi naţionale, fiind invitată la manifestări de gen din Rusia, Ucraina, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Franţa, Komi, Italia, Grecia, Turcia, Liban, Macedonia şi Serbia. Mesajul ansamblului bulgăresc este „Frumuseţea va salva lumea!„.
Cristina IORDACHE
Unde va avea loc acest festival si la ce ora? Stie cineva?