”Teatrul Tineretului face o reverență publicului”
„De multe ori mă întorc la proză ca să înțeleg mai bine cum e teatrul. Zi de zi, mă surprind gândindu-mă la scriitorii care, acum aproape o sută de ani au descris în mod profetic, dar fără exagerare, decăderea zeilor europeni, apusul ce a cufundat civilizația noastră într-o beznă în care nici astăzi nu s-a făcut lumină. Mă gîndesc la Franz Kafka, la Thomas Mann și la Marcel Proust. Acestor profeți le-aș adăuga astăzi numele lui John Maxwell Coetzee. Sentimentul lor comun al sfîrșitului inevitabil al lumii – nu al planetei, ci al unui model al relațiilor interumane – și al ordinii sociale și al răsturnărilor acesteia, ne însoțește astăzi, marcându-ne profund. Pe noi, cei care trăim după sfârșitul lumii. Noi, care trăim în fața unor crime și conflicte ce izbucnesc în fiecare zi, în mereu alte locuri, mai rapid chiar decât reușesc să fie relatate de mijloacele de comunicare. De altfel, aceste „incendii” devin repede plictisitoare și dispar fără urmă din relatările de presă. Iar noi ne simțim neputincioși, îngroziți și încolțiți. Nu mai suntem capabili să înălțăm turnuri, iar zidurile pe care le construim cu încăpățânare nu ne apără de nimic; dimpotrivă, ele însele au nevoie de protecție și grijă, lucru care ne consumă o bună parte din energia noastră vitală. Și nu mai avem forța de a încerca să vedem ceea ce se află în spatele porților, dincolo de zid. Tocmai din acest motiv teatrul ar trebui să existe și, de acolo, din spatele porților, să-și caute forța. Pentru a pătrunde cu privirea acolo unde ne este interzis.“ (Krzysztof Warlikowski, traducere de Luiza Săvescu)
Astfel este formulată viziunea despre lume și teatru a polonezului Krzysztof Warlikowski, unul dintre cei mai reprezentativi regizori europeni din prezent, viziune exprimată în Mesajul Internațional care marchează Ziua Mondială a Teatrului de anul acesta. Nevoia esențială a omului de protecție naște și ziduri: de la zidurile locuinței, la zidul prejudecăților, la zidul fricii de necunoscut. Așa cum spunea Krzysztof Warlikowski, teatrul este un vehicul care poate survola aceste ziduri, aducându-ne cunoașterea lucidă a lucrului de care ne temem, în special pentru că nu îl cunoaștem.
În spiritul acesta, parcă nimic nu poate fi mai potrivit pentru emblema unui teatru decât un Zburător, siluetă concepută de scenograful Mihai Mădescu pentru afișul spectacolului Tinerețe fără bătrânețe, în 1975, care a rămas să simbolizeze tinerețea veșnică a Teatrului Tineretului. Încărcat de dorul greu și de fericirea nelămurită a daimonului erotic (strămoșul său din mitologia românescă), cu un picior înrădăcinat în realitatea imediată, plin de ochii cunoscători pe aripi precum tainicii heruvimi, Zburătorul TT dăruiește lumina sa acestui oraș, sporindu-i aura de fascinație.
De Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul Tineretului face o reverență publicului, mulțumimd celor care iubesc teatrul, poate și pentru că văd în el mijlocul de a deschide uși în mintea și în inima lor.
(Raluca Naclad – secretar literar)
