De luna viitoare, bani europeni pentru fermele familiale

* Valoarea maximă a unui proiect, 125.000 euro

* De anul viitor, prima de instalare de 70.000 euro

Fermele familiale reprezintă un nou concept inclus într-un nou proiect prin care micilor intreprinzatori din agricultură li se oferă faciltăţi în achiziţia de utilaje, extinderea şi modernizarea fermelor. În plus, li se înlesneşte accesul la credite avantajoase,  pot  să urmeze programe de formare profesională de scurtă durată.

Fermele familiale vor reprezenta  cel de al doilea pas important în eficientizarea activităţilor agricole, după sprijinul acordat fermelor semisubzistenţă. Sprijin financiar ce a făcut obiectul unei finanţări europene, alocat fermelor de semisubzistenţă, pe timp de 5 ani, în sumă totală de 7.500 euro, 2012 fiind ultimul an în care s-au mai primit astfel de proiecte.

 În paralel, fonduri europene se alocau special pentru modernizarea explotaţiilor agricole. O măsură care a stârnit interesul  multor fermiieri nemţeni. Dovadă că valoarea toatlă a proiectelor este de peste 44.890.500 lei, din care s-a decontat mai mult de jumtate din suma alocată fermierilor nemţeni. Nu au fost luate în calcul şi proiectele care au fost depuse la ultima sesiune, care s-a finalizat la data de 1 martie.

*Facilităţi financiare pentru tinerii fermieri

Continuarea firească  a procesului de eficientizare a agriculturii se va face prin intermediul fermelor familiale. În noua viziune, fermele familiale vor desfăşura activitati economice, individual sau împreuna cu familia, în vederea asigurării consumului propriu, dar şi pentru comercializarea surplusului de produse obţinute.

Detalii  ne-a oferit domnul Viorel Ilisei, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ: „De luna viitoare, vin banii europeni pentru fermele familiale. Se va lansa o nouă sesiune cu depunerea proiectelor pe Măsura 121-Modernizarea exploataţiilor agricole. Fondurile europene au o destinaţie precisă: dezvoltarea şi modernizarea fermelor familiale. Suma alocată în această sesiune va fi de 50 milioane euro. Ceea ce înseamnă finanţarea a aproximativ 1000 ferme familiale. Valoarea maximă eligibiă a proiectului este de maximum 125.000 euro, din care 50.000 euro vor reprezenta sprijinul nerambursabil alocat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Fermele familale desfăşoară activităţi economice, individual sau cu familia, în vederea asigurării consumului proppriu de produuse agricole, dar şşi pentr comercializarea lor.  Aceste entităţi agricole sunt privite ca factori vitali pentru dezvoltarea satului românesc.  Ca noutate pentru asigurarea cofinanţării, beneficarii vor avea posibilitatea să contraceze credite dintr-un fond creat special pentru proiectele privind fermele familiale. Totodată, se are în vedere reducerea timpului până la obţinerea efectivă a finanţăriii. Măsură  care se va pune în practică prin asigurarea unei locaţii unice destinată consilierii  şi asistenţei pentru obţinerea creditului. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin unităţile sale din teritoriu, va pune gratuit la dispoziţia potenţialilor beneficiari proiecte tip, dar şi informaţii documentare tehnice de care are nevoie fermerul. O altă noutate va intra în vigoare pe toată perioada 2014-2020. Este vorba de acordarea unei prime de instalare de astăă dată valoarea ei fiind de 70.000 euro.  Afacerile din agricultură vor deveni şi mai tentante începând de anul viitor. Sunt vizaţi agricultorii cu vârsat de pân la 40 de ani, cu experienţă în domeniu de minimum un an.”

Fermierul are acces la o sumă maximă de 125.000 de euro, dar va trebui să vină şi cu partea sa de cofinanţare de 50 la sută. De această dată va fi mai simplu, mai uşor de suportat „povara” sa financiară. Ceea ce îl ajută pe partea sa de plată este  cofinanţare  care se va aloca prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

*Producţie agricolă de 48.000 euro

Ferma familială nu va avea mai mult de 40 de UDE, iar producția nu va depăși 48.000 de euro. UDE  înseamnă „unităţi de dimensiune economică, care reprezintă echivalentul a 1.200 de euro. Pentru a ajunge la dimenisiunea maximă de 40 UDE, un fermier din sectorul vegetal trebuie să lucreze cel puţin 230 ha, iar cel din zootehnie să deţină cel puţin 45 vaci cu lapte. Sunt doar două exemple, nu mai intrăm în detalii legate de culturile  agricole şi speciile de animale, pentru fiecare există stabilit un coeficient în funcţie de care se stabileşte nivelul UDE.