Dar șoferul, singur toată ziua, tânjește după viața de colectiv. Or, colectivul șoferesc nu se poate întruni în plenul său decât la ședințele lunare sau la cârciumă; și, credeți-mă pe cuvânt, acești oameni nu agreează ședințele de nici un fel.
Face să stai într-un colț și să-i privești cum intră, salutându-se fiecare cu fiecare, cum se grupează la mese, dar mai ales să le asculți poveștile întâmplărilor de peste zi sau din istoria mai veche a șoferiei lor. Palpitante sunt cu deosebire cele ce au ca eroi pe prietenii lor, milițienii, cu care în cursele de azi nu ne-a fost dat să ne întâlnim. Iată una din posibilele istorii, spusă de nea Costică Tofan, care de când se știe străbate valea Bistriței la volan.
– Să fie de atunci vreo douăș’cinci de ani… treizeci… Într-un ajun de-ntâi mai, trebuia să fac o cursă cu steaguri și lozinci la Bicaz. Pe drum, o mulțime de oameni mi-au făcut semn să-i iau în mașină. Am umplut lada cu clienți, dar mă cam temeam de miliție. La Vaduri mă oprește un țigan. Îl cunoșteam, isteț balaurul. Îl chem la cabină și-i spun: „Romică, fii atent. Te iau gratis, da-mi faci o treabă“. „Spune șefule“. „Vezi că sus sunt niște steaguri. Le dai la fiecare câte unul și te uiți mereu pe șosea. Dacă vezi vreun milițian, îi pui să le-nvârtă, să strige trăiască unu mai, pricepi tu“. „Gata, boierule, manca-ți-aș, las’ pe mine!“ Plec eu, și pe la Straja văd un milițian călare, cum erau atunci. El, săracu, n-avea nici o treabă cu mine, dar țiganul cu cei de sus au trecut la acțiune, după înțelegere. Strigau și urlau de răsuna până-n Toaca. Ajungând la câțiva metri de el, am văzut cum s-a speriat calul, s-a ridicat în două picioare și a sărit balustrada. Bietul om a zburat din șa cât colo și s-a dus de-a rostogolul în Bistrița.
Dar despre șoferi și șoferie sunt multe de povestit, cum am zis. Să le luăm pe rând:
- Unul din colegi se numea Haba (nume predestinat) și, la una din instruirile lunare care se făceau cu noi toți, șeful i-a pus următoarea întrebare: Ia să ne spună tovarășul Haba când produsul pe care-l transportă dumnealui devine inflamabil. Tovarășul Haba avea în dotare o vidanjă, cu care scotea rahatul din curțile oamenilor, la comandă.
- Când vreunul din șoferi era presat de „treaba mică“, ieșea în curte și căuta o mașină care avea o roată dezumflată, și pe ea se ușura.
- Odată, după ce muncise toată ziua la mașină în garaj, un șofer s-a dus la chiuvetă să se spele. A dat din gros cu săpun și se freca îndelung. În acest timp, un coleg binevoitor îi turna, pe lângă apa de la robinet, ulei de transmisie. Ce-a ieșit, vă închipuiți.
- Și una trăită personal: Într-o sâmbătă după-amiază, pe când mecanicii se pregăteau de plecare, m-am găsit și eu că am o problemă la sistemul de basculare (am avut și basculă, o să vă enumăr mai jos toate mașinile pe care am lucrat). Binevoitorul mecanic la care am apelat se îmbrăcase deja, nu numai cu haine de oraș, ci chiar elegant, pentru urma să meargă direct la o nuntă.
A luat un halat peste hainele de nuntă, s-a băgat în canal sub mașină și de acolo a strigat la mine: Pornește bascularea. Când bena a ajuns sus, a strigat din nou, să opresc motorul. Dar, în zgomotul motorului, eu am înțeles altceva, și am dat în jos maneta de coborâre.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com