De începuturile presei românești se leagă personalitatea lui Ion Heliade Rădulescu, scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române, cel mai de seamă ctitor din cultura română prepașoptistă. Născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște, Heliade Rădulescu a fost elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la „Sfântul Sava“. De asemenea, a fost membru activ al „Societății Literare“ (din 1827), „Societății Filarmonica“ (din 1833) și întemeietor al presei din Țara Românească („Curierul Românesc“ – 1829 și „Curierul de ambe sexe“- 1837).
Personalitate de tip enciclopedic, Heliade Rădulescu a fost, deopotrivă, tipograf, editor, poet, prozator și critic.
Cea mai importantă revistă fondată de Heliade Rădulescu este considerată a fi „Curierul românesc“, publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Țara Românească. „Curierul“ apărea de două ori pe săptămână – lunea și vinerea -, în patru pagini, fiind redactat cu litere slavone. Pe frontispiciul său scria: „Gazeta politică, comercială și literară“.
„Curierul Românesc“ a pus bazele presei românești fiind prima gazetă românească cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată. Primul număr a apărut pe 8/20 aprilie 1829, ziarul continuându-și apariția până la data de 12 decembrie 1859.
Gazeta cuprindea texte administrative, știri politice și militare, articole și note de îndrumare, dar și noțiuni elementare de istorie, geografie, comerț, economie sau industrie.
„Cel dintâi scriitor modern al românilor“
În 1846, Heliade propune planul unei „Biblioteci universale“ prin care urmărea traducerea și editarea principalelor opere filosofice, literare și istorice din Antichitate până în epoca modernă, întreprindere ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât ar fi fost ea de ambițioasă.
Este autorul unor numeroase traduceri, imitații și prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron etc.). A militat pentru unificarea limbii române literare. „Limba singură unește, întărește și definește națiunea“ – spunea Heliade Rădulescu. „Ocupați-vă de dânsa mai înainte de toate și nu veți face prin aceasta decât cea mai fundamentală politică, veți pune fundamentele naționalității“.
După înfrângerea revoluției de la 1848, pleacă în exil la Paris, apoi se stabilește în insula Chios, împreună cu familia. În anii exilului, publică articole și broșuri în română și în franceză, prezentând opiniei publice din străinătate evenimentele de la 1848 și atrăgând totodată atenția puterilor europene asupra Țărilor Române. Întors definitiv în țară, în 1859, după o călătorie la Londra și Paris, încearcă să reintre în viața politică. Se stinge din viață la București, pe data de 27 aprilie 1872.
„Din această probă se va vedea care e meritul de căpetenie al lui Eliad. El scria cum se vorbește; viul grai a fost dascălul lui de stil. Prin el limba s-a dezbărat de formele convenționale de scriere ale evului mediu și ale cărților eclesiastice a devenit o unealtă sigură pentru mânuirea oricării idei moderne. Din acest punct de vedere Eliad a fost cel dintâi scriitor modern al românilor și părintele acelei limbi literare pe care o întrebuințăm astăzi. Chipul propus de el la 1828 pentru încetățenirea termenilor tehnici termenilor noi pentru idei nouă, se urmează și se recomandă și astăzi ca cel mai potrivit. Dacă mai târziu el, omul practic al bunului simț și al esperienței, a început a croi sisteme a priori de ortografie, meritul lui nu scade. Literatura s-a ținut de începuturile sale cele bune (1826-1846) și a lăsat deoparte erorile“ (Mihai Eminescu, „Timpul“, 21 noiembrie 1881).
Irina NASTASIU