Am fost întrebat de o persoană în vârstă de 50 de ani, dacă ar vrea să locuiască în altă camera nu cu soția lui sau să rămână în aceeași camera dar în paturi separate, este bine ce face cu relația de cuplu? Întrebarea nu m-a surprins, dar faptul că omul vine la consultații pentru acest lucru, m-a surprins. Lucru care pe mine m-a satisfăcut. Înțeleg că oamenii vin la psiholog nu doar pentru stările de panică sau depresie, ci pentru un lucru care pare să fie atât de nesemnificativ. Adevărul este că această întrebare este foarte importantă și foarte multe persoane se confruntă cu ea mai devreme sau mai târziu. Trebuie să spunem că trăim în anul 2020 total diferit de ceea ce am trait în urmă cu 50 de ani. Mă refer la situația economică, la apartamentele care erau foarte mici și unde, din nevoie, s-au stabilit alte norme: părinții într-o cameră iar în cealaltă, copiii( într-un alt articol am discutat despre problema unde ar trebui să doarmă copiii – în patul părinților sau separat; vezi articolul publicat în anul 2016 pe facebook). Nu doar condițiile de trai și apartamentele mici erau motive. Trebuie spus că după cel de al doilea război mondial a înflorit curentul psihologic pe dezvoltarea sentimentelor, pe dragoste și iubire care se creează la vârsta de adolescență și continua după aceasta vârstă, mai departe, la universitate sau în altă activitate, căsătorie etc. Căsătoria nu era o afacere sau interesată, nici din partea părinților, ea este văzută ca un atașament afectiv și fizic. Era clar că în aceste cazuri trebuie să existe o continuitate în viața de cuplu și să fie cât mai apropiat fizic unul de altul, mai ales pentru procreere și intimitate. Trebuie spus că din punct de vedere al personalității, sunt oameni la care atașamentul fizic joacă un rol foarte important, au nevoie să fie îmbrățișați și să îmbrățișeze, după cum sunt persoane la care atașamentul fizic nu este semnificativ și sunt deranjate când cineva se apropie de ele. Adăugăm aici și conceptul de dominare care persistă la mai multe perechi unde unul dintre ei, mai ales bărbatul, ține morțis ca celălalt să îi fie alături , cu gândul că această apropiere duce la continuarea iubirii și la relațiile sexuale. O mare parte din cupluri care au văzut în casa lor, pe părinții lor, dormind împreună, au imitat modelul, fără săși pună întrebarea dacă este bine sau nu. O altă parte din femeile care au fost nevoite și obligate să se căsătorească cu cineva cu care nu avea reciprocitate, a acceptat de formă să doarmă împreună, fără să-și pună întrebări ce e cel mai bine pentru ea sau pentru soț ori pentru cuplu. Un procent foarte mare de femei au găsit o cale ascunsă de a pleca din patul soțului motivând că în timpul alăptării copilul plânge este mai bine ca soțul să doarmă în altă camera ca să nu fie deranjat de plânsul copilului. Mai ales dacă lucra în ture, și așa era și mai obositor. Când copilul a crescut – sunt multe cazuri – plânge și îi este frică să doarmă singur în patul lui. Atunci, mama și tatăl preferă să stea separați și fiecare să doarmă cu un alt copil. Lucru pe care l-am explicat atunci că nu este educativ dar ține de o mentalitate atât de puternică în România încât nu am reușit să schimb acest obicei la pacienții mei. Încet, încet, copiii cresc și în familia respectivă în care ei dormeau cu părinții, s-a creat un obicei constând în lipsa de atașament și atractivitate sexuală între părinți. La vârstele de 20 ori 30 de ani bărbații și femeile sunt plini de energie și evident, relațiile sexuale sunt mai ample (din statisticile făcute în SUA, înainte de căsătorie, numărul relațiilor sexuale săptămânale este cel mai mare 2-3, cu cât crește vârsta, numărul se reduce la o data pe săptămână; sunt cazuri extreme care depășesc două ori pe săptămână, dar și foarte multe cazuri când relația sexuală este o data la două săptămâni până la o lună). Dacă ne întrebăm în câte cazuri din relațiile sexuale femeia a ajuns la orgasm, cercetarea din 1988 a arătat că 68 la sută nu au ajuns la orgasm aproape tot timpul. Bărbații – 12 procente din ei nu ajung la orgasm adevărat. Lipsa de satisfacții emoțională și sexuală, problemele economice în familie și nepotrivirea dintre părți, duc, la foarte multe cupluri la separare în aceeași încăpere. Nu există nici o relație de dragoste între ei, deși stau împreună. Mulți au făcut un compromis să trăiască împreună în aceeași încăpere, dar în camere diferite. Dacă ne uităm bine pe toate statisticile, vedem cupluri care se iubesc și care se îngrijesc reciproc, dar în continuă reducere ca număr. Nevoia de a progresa în viață, de a învăța la universitate și de a găsi un serviciu bun, începe să afecteze partea individuală, în sensul că fiecare începe să se gândească într-un mod separat legat de el și nevoile lui personale. Ei se duc la serviciu, unde petrec foarte multe ore și foarte puțin se văd în cuplu. Datoriile și obligațiile casnice plus copiii, unesc, într-un fel, cuplul. Dar, trecerea anilor creșterea copiilor creează o monotonie și o plictiseală în relația de cuplu. Vârsta de 40 de ani este o intersecție periculoasă și o criză a cuplului și a individului. În aceeași perioadă, amândoi se gândesc că au ajuns la ultima stație în care mai au dreptul să-și găsească norocul. Să lase în spate ce au și să înceapă din nou, totul. Într-adevăr, numărul divorțurilor crește semnificativ în această perioadă, comparativ cu alte vârste. La începutul vârstei de 50 de ani, debutează în ritm progresiv problemele de sănătate cum ar fi sforăitul, nevoia de a urina mai frecvent, insomnia (unul din ei se trezește mai des, deschide lumina să citească o carte sau televizorul) care întrerupe somnul celuilalt. Dintr-o data, spatiul patului dublu care era încăpător pentru doi oameni, devine îngust. Plapuma care acoperea doi oameni care dormeau îmbrățișați, devine îngustă, ineficientă. Cei mai friguroși trag plapuma spre ei. Coșmarurile, visele cu care o parte din ei în mod inconștient se luptă în timpul nopții, când țipă, vorbesc, trântesc mâinile și picoarele și pot creea un risc major pentru cei de alături, sunt acțiuni care stânjenesc somnul obligatoriu. Trebuie cel puțin 6-8 ore pe noapte, dar nu mai poate dormi din cauza celuilalt, omul se trezește obosit, neîmplinit și nervos. Am văzut cazuri în care bărbatul prezenta toate simptomele arătate, iar atutidinea femeii, nemulțumirie ei verbale și încercarea de a-l corecta la somn, nu au dus decât la nemulțumirea ambelor părți din cauza conflictelor, certurilor, dar ambii continua să doarmă împreună. Cazurile de unitate totală între bărbat și femeie, de o iubire mare, după zeci de ani de stat împreună și de a merge mina în mână, se reduc, din păcate, din an în an. Rămâne același obicei care s-a creat cu mulți ani înainte, de cuplu care demonstrează fericirea prin faptul că dorm în același pat sau în aceeași camera. Care este diferența între a dormi în aceeași camera dar în paturi diferite, sau de a dormi în camera diferite? Dacă scoatem cazurile excepționale de persoane grav bolnave care trebuie supravegheate în timpul nopții și unde este important să nu pierzi timpul, paturile separate în aceeași camera reprezintă soluția. Dacă, de exemplu, condițiile fizice nu permit separarea în două camere, trebuie ca cei din cuplu să înțeleagă și să împartă paturile. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât este mai recomandat de a dormi separat, în camere separate, unde fiecare poate să își defășoare plăcerea și activitățile lui. Unora le place o comodă și o oglindă unde se aranjează. Altora le plac bibliorafturile, pline de cărți. Alții vor să se uite până târziu la televizor pe când perechea lor vrea să doarmă. Sunt persoane cărora le plac unele picture ori o colecție de arme de exemplu, în timp ce percehea refuză astfel de placeri. Faptul că fiecare are dulapul său și locul său unde știe că acolo își pune lucrurile și nimeni nu are dreptul să încalce regulile îi dă stăpânire pe propria viață. Lucruri care îi dă și lui, și ei o stare de liniște și de acceptare. Cunosc cazuri care au ajuns și la 70 de ani și care au un cod comun care se leagă de dorința unuia sau altuia de a avea relații sexuale. Este mult mai palpitant când relația se face într-o camera diferită, decât în una comună, în care niciunul nu simte că are o amprentă puternică. Eu, personal, îmi amintesc că în ultimul concediu la mare, cu soția și cu fetița, m-am simțit un pic mai rău. Ca să-mi alin durerea și insomnia, intram pe laptop și lucram. Dar lumina o deranja pe soție. Lucru care mi-a fost reproșat. Am fost nevoit să închid computerul și să stau în întuneric. De atunci m-am hotărât ca fiecare ieșire a noastră la un concediu va fi de minim două camere. Atunci când cuplul se simte bine și fiecare are spațiul său individual, putem acorda atenție și atașamentului fizic care, în mod, clar, nu durează mai mult de o oră pe zi. Așa că este o ipocrizie să cerem oamenilor să doarmă în același pat, dar într-o directie care duce numai spre probleme și conflicte și neînțelegeri în cuplu. Dacă la 20 de ani se mai poate dormi îmbrățișat, la sfârșitul anilor 40 este mai recomandat că fiecare să respecte spatiul celuilalt.
Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro