Şi băut, şi prins obiecte furate
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Piatra Neamţ au depistat în trafic un conducător auto ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La un simplu control, aceştia au descoperit că tânărul de 24 de ani transporta în portbagajul mașinii un moped sustras.
În ziua de 24.08.2014, în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Biroului
Rutier Piatra Neamț, fiind în serviciul de supraveghere și control al traficului
rutier pe str. Veseliei, au depistat un tânăr de 21 de ani din Bîrgăoani,
care conducea un autoturism pe drumul public fiind sub influența alcoolului.
În urma controlului efectuat de polițiști asupra autovehiculului a fost
identificat în portbagaj un moped neînregistrat, stabilindu-se că acesta a fost
furat din faţa unei scări de bloc de pe str. Dr. Gheorghe Iacomi. În autoturism
au mai fost identificați un tânăr de 28 ani şi o tânără de 17 ani, ambii din
Bălăneşti, comuna Bîrgăuani. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi furt calificat.
Sancționat pentru transport ilegal de material lemons
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grințieș împreună cu silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului, au continuat acțiunile pentru protejarea fondului forestier național
Astfel, au depistat în trafic un bărbat de 60 de ani, din Grințieș, care conducea o
autoutilitară, transportând cantitatea de 7,28 mc cherestea rășinoase pentru care
nu avea aviz de însoțire. Imediat a fost luată măsura confiscării materialului lemnos, în valoare de 4368 lei, acesta fiind predat în custodia Ocolului Silvic Poiana Teiului, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 2.000 lei.
Turc nemulţumit de servirea din bar şi tânăr supărat pe păcănele
Pe 24 august, în jurul prânzului, poliţiştii serviciului de Siguranţă şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au intervenit pentru a calma un cetăţean turc nemulţumit de serviciile oferite de o unitate de alimentaţie publică din Piatra Neamţ. Scandalul a avut loc într-un local de pe strada Titu Maiorescu, iar bărbatul nesatisfăcut de serviciile de care a beneficiat, a început să adreseze injurii şi jigniri la adresa angajaţilor, ulterior lovind cu pumnul într-un tablou din perete, pe care l-a şi distrus.
În aceeași zi, în jurul orei 15.30, o echipă de siguranță și ordine publică a
intervenit la o altă sesizare, într-un alt local de pe raza municipiului Piatra Neamț, unde au identificat un bărbat de 39 ani, din Piatra Neamţ, care a lovit cu pumnul în ecranul unui aparat de joc, din cauză că nu a câştigat.
S-a plimbat cu iubitul
După şase căutări disperate, minora din comuna Alexandru cel Bun, declarată dispărută pe 18 august s-a întors acasă vie şi nevătămată.
După 6 zile de cercetări, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Alexandru cel Bun, au fost anunțați despre faptul că minora de 15 ani, pe numele său Popovici Petronela Georgiana, a revenit la domiciliu în data de 24 august, după ce fusese plecată voluntar de pe raza localității de domiciliu cu un tânăr de 20 de ani, din comuna Dragomirești. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că în această perioadă, minora s-a aflat pe raza comunei Dragomirești și în comuna Matca din judeţul Galați, unde tânărul de 20 de ani lucra ca sezonier și că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni .