Constructori amendaţi de Garda Financiară

Aproape un miliard de lei însumează amenzile date într-o singură lună de comisarii nemţeni pentru fapte de evaziune fiscală. Garda Financiară Neamţ a derulat controale la 186 de agenţi economici, fiind găsite nereguli la 130 dintre aceştia. Majoritatea abaterilor ţin de evaziune fiscală, comisarii întocmind 227 de procese verbale pentru tot atâtea nereguli. „Au fost constatate nereguli pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 98.000 lei şi au fost încasaţi peste 87.000 lei din acestea, ceea ce înseamnă un procent foarte mare la eficienţa activităţii per comisar, care zilele acestea este cuantificată în analiza de final de an”, spune Emil Paşcău, şeful Gărzii Financiare Neamţ.

Controalele derulate luna trecută au vizat firme din toate domeniile de activitate din judeţ, dar cele mai multe firme verificate au fost cele de achiziţii intracomunitare. „La cele 48 de verificări făcute societăţilor din domeniul achiziţiilor intracomunitare au fost monitorizate şi desigilate 46 de transporturi efectuate de 10 firme şi în două cazuri s-au resigilat transporturile”, mai spune comisarul şef Emil Paşcău. Organele fiscale au făcut verificări şi la prestatorii de servicii, din cei 33 de agenţi economici controlaţi 27 fiind depistaţi cu abateri de la legislaţia specifică. Amenzile date acestora au atins 18.000 lei.

Comisarii nemţeni au făcut controale şi la 29 de constructori şi comercianţi de materiale de construcţii, 18 fiind amendaţi cu 11.600 de lei. De asemenea, la 12 agenţi economici cu activitate de exploatare şi comercializare a masei lemnoase din judeţ comisarii au verificat legalitatea actelor, la şase fiind constatate fapte de evaziune fiscală sancţionate cu amenzi de 3.100 de lei. Totodată, două firme cu jocuri de noroc au fost depistate cu abateri şi amendate cu câte 1.800 de lei.