Primăvara dă târcoale, cu zile însorite și temperaturi mai mari decât normalul perioadei. La Piatra Neamț, până vineri, 22 februarie, valorile maxime ale aerului se vor situa între 8 și 11 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări izolate. Vineri și sâmbătă va ploua. Noaptea, minima aerului se va situa între 1 și minus 3 grade Celsius. Sâmbătă dimineață va fi deosebit de rece, respectiv minus 9 grade Celsius. Pe timp de zi, valoarea maximă va urca până la 3 grade Celsius. Duminică va fi și mai rece, maxima aerului va arăta minus 1 grad Celsius, iar noaptea minus 8.
În Moldova, în perioada 19 februarie – 3 martie 2019, conform estimărilor realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în primele trei zile vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10 – 11 grade Celsius, urmând ca în a doua parte a primei săptămâni media să scadă accentuat, spre valori apropiate de pragul de îngheț în zilele de 22, 23 și 24 februarie. În a doua săptămână valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, urmând ca maximele să fie, în medie, între 4 și 7 grade Celsius. Pe parcursul celor două săptămâni, media regională a minimelor se va situa, în general, între -3 și 0 grade Celsius, exceptând nopțile din 23 și 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -7 grade Celsius. Vor fi precipitații slabe în data de 21 februarie, dar local și în zilele de 21 și 23 februarie, precum și în unele zile ale intervalului 24 februarie – 3 martie.
V. ANDRIEȘ