Astăzi, la orele 10.30, va avea loc, la Centrul de zi „Silvia”, lansarea camerei senzoriale de terapie pentru copiii cu deficienţe, eveniment organizat de „Fundaţia Haven – Speranţa tuturor”, în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Al. Roşca”, Piatra-Neamţ.
Evenimentul anunţă finalizarea proiectul Caruselul Simţurilor, desemnat câştigător în decembrie 2013, în cadrul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Programul a fost finanțat de MOL România, în parteneriat cu Fundaţia pentru comunitate, cu suma de 20.000 de lei şi are drept scop dezvoltarea senzorială a copiilor cu deficienţe, prin stimularea tuturor simţurilor şi experimentarea emoţiilor noi, pozitive, într-un mediu de siguranţă maximă, conferit de Camera multisenzorială Snoezelen.
Beneficiari direcţi ai proiectului sunt 17 copii din Centrul de zi „Silvia”, cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani, prezentând următoarele deficienţe: autism, sindrom Down, retard psiho-motor, sindrom Mozaic. Alături de aceştia, mai beneficiază de program 10 copii cu deficienţe, de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Al. Roşca”, Piatra-Neamt şi 5 copii cu tulburări din spectrul autismului, provenind din mediul extern.
Irina NASTASIU