Bani europeni pentru fermele familiale

cireadavaci

* Proiectele se depun între 25 iunie şi 31 iulie * Valoarea maximă a unui proiect, 125.000 euro

 

În perioada 25 iunie-31 iulie, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ, se primesc proiecte prin care pot fi accesate fondurile europene alocate fermelor familiale. Fondurile disponibile la nivel naţional însumează 50.000.000 euro, cu următoarea destinaţie: 16.000.000 pentru sectorul vegetal, 24.000.000 euro în sectorul zootehnic, iar 10.000.000 euro vor fi dirijaţi spre sprijinirea fermelelor agricole de semisubzistenţă. După modul cum sunt împărţite sumele, se vede clar că foarte avantajate vor fi fermele familiale cu profil zootehnic. Normal, fermierii ar trebui să se orienteze spre acest sector de activitate, proiectele lor avînd aici mai mari şanse de reuşită la finanţare.

De luni, proiecte  se depun zilnic la OJPDRP Neamţ, între orele 9-14, iar în 31 iunile, exact la ora 12, se închide aplicaţie, nu se mai poate primi nici un fel de document.

Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în această perioadă se va face după publicarea raportului de selecţie. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va notifica în scris şi pe pagina sa de internet, pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluării cererilor de finanţare depuse în sesiunea de acum. Informaţii detalitate privind accesarea şi derularea finanţării alocate fermelor familiale se găsesc în Ghidul solicitantului, care este distribuit gratuit.

 

* Un nou concept,  într-un nou proiect

 

Fermele familiale reprezintă un nou concept inclus într-un nou proiect prin care micilor intreprinzatori din agricultură li se oferă faciltăţi în achiziţia de utilaje, extinderea şi modernizarea fermelor. În plus, li se înlesneşte şi accesul la credite avantajoase,  pot  să urmeze programe de formare profesională de scurtă durată.

Fermele familiale vor reprezenta  un al pas important în eficientizarea activităţilor agricole, după sprijinul acordat fermelor semisubzistenţă. Sprijin financiar ce a făcut obiectul unei finanţări europene, alocat fermelor de semisubzistenţă, pe timp de 5 ani, în sumă totală de 7.500 euro, 2012 fiind ultimul an în care s-au mai primit astfel de proiecte.

În paralel, fonduri europene se alocau special pentru modernizarea explotaţiilor agricole. O măsură care a stârnit interesul  multor fermiieri nemţeni. Dovadă că valoarea totală a proiectelor este de peste 44.890.500 lei, din care s-a decontat mai mult de jumtate din suma alocată fermierilor nemţeni. Nu sunt luate în calcul şi proiectele care au fost depuse la ultima sesiune, care s-a finalizat la data de 1 martie 2013.

 

* Facilităţi financiare pentru fermieri

 

Continuarea firească  a procesului de eficientizare a agriculturi se va face prin intermediul fermelor familiale. În noua viziune, fermele familiale vor desfăşura activitati economice, individual sau împreuna cu familia, în vederea asigurării consumului propriu, dar şi pentru comercializarea surplusului de produse obţinute. Detalii  ne-a oferit domnul Viorel Ilisei, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ: „Chiar vor veni banii europeni pentru fermele familiale. De luni 25 iunie se va lansa cea de unsprezecea sesiune cu depunerea proiectelor pe Măsura 121-Modernizarea exploataţiilor agricole. Fondurile europene de acum au o destinaţie clar definită: dezvoltarea şi modernizarea fermelor familiale. Suma alocată în această sesiune va fi de 50 milioane euro, la nivel naţional. Ceea ce ar  înseamna finanţarea a aproximativ 1000 ferme familiale din toată ţara. În noua viziune, aceste entităţi agricole sunt privite ca factori vitali pentru dezvoltarea satului românesc.  Ca noutate pentru asigurarea cofinanţării, beneficarii vor avea posibilitatea să contraceze credite dintr-un fond creat special pentru proiectele privind fermele familiale. Totodată, se are în vedere reducerea timpului până la obţinerea efectivă a finanţăriii. Cu siguranţă, fermieri nemţeni nu vor rata această şansă financiară, vor depune proiete pentru a prinde din banii europeni alocaţi pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Cu de altfel au făcut-o şi până acum, în cele 10 sesiuniuni deja parcurse.”

Fermierul are acces la o sumă maximă de 125.000 de euro, dar va trebuui să vină şi cu partea sa de cofinanţare de 50 la sută. De această dată va fi mai simplu, mai uşor de suportat „povara” sa financiară. Ceea ce îl ajută pe partea sa de plată este  cofinanţare  care se va aloca prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

 

*Producţie agricolă de 48.000 euro

 

Ferma familială nu va avea mai mult de 40 de UDE, iar producția nu va depăși 48.000 de euro. UDE  înseamnă „unităţi de dimensiune economică”, care reprezintă echivalentul a 1.200 de euro. Pentru a ajunge la dimenisiunea maximă de 40 UDE, un fermier din sectorul vegetal trebuie să lucreze cel puţin 230 ha, iar cel din zootehnie să deţină cel puţin 45 vaci cu lapte. Sunt doar două exemple, nu mai intrăm în detalii legate de culturile  agricole şi speciile de animale, pentru fiecare există stabilit un coeficient în funcţie de care se stabileşte nivelul UDE.

Tina CONDREA