Bani europeni pentru bunăstarea porcilor

* Cererile se primesc până mâine

* Din Neamţ, 6 solicitări pentru suma de peste 3 milioane euro

La APIA Neamţ continuă primirea cererilor de ajutor financiar pentru bunăstarea animalelor, sectorul porcine. Pînă la finele săptămânii trecute erau depuse 6 solicitări pentru o sumă totală de peste 3 milioane euro. Termenul limită expiră mâine, 16 ianuarie.

Beneficiare ale plăţilor acordate în cadrul acestui tip de finanţare sunt exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a porcinelor autorizate sanitar-veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcinelor, care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor.

Sunt normative europene, nu impuse, ci liber alese. Adică dacă chiar vrem, ne aliniem. De ce nu, dacă se şi dau bani pentru asta? Guvernul s-a „conformat”  încă din anul 2010. În hotărârea dată atunci se preciza clar că sumele alocate vizează creşterea şi dezvoltarea sectorului porcin, în paralel cu atingerea obiectivelor europene privind bunăstarea animalelor.

Pachetele disponibile în cadrul acestei alocări financiare sunt: creşterea cu cel puţin 10% a spaţiului alocat fiecărui animal, asigurarea a minimum 10 ore/zi lumină artificială, îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a suinelor pe durata transportului, corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apă, reducerea noxelor cu 30% faţă de nivelul minim obligatoriu prin menţinerea limite optime a parametrilor de microclimat şi îmbunătăţirea condiţiilor zonei de odihnă. Boierie curată!

Beneficiarii pot încheia angajamente voluntare multianuale pe o perioadă de cinci ani, pentru unul sau o combinaţie între cele şase pachete disponibile. Sprijinul se va acorda doar pentru acele angajamente care depăşesc cerinţele minime, care prezintă nivelul de referinţă neremunerat, considerat drept punct de pornire pentru elaborarea plăţilor compensatorii. Plata se face anual, scopul fiind acela de a compensa pierderile de venituri şi cheltuielile suplimentare induse de aplicarea acţiunilor prevăzute de angajamente.