Astăzi cald, mâine ceva ploi

14/04/2018

Vreme de vară la mijlocul lunii aprilie. Pentru astăzi, la Piatra Neamț, Administrația Națională de Meteorologie estimează valori mai ridicate decât normalul perioadei. La amiază, maxima aerului va urca până la 22 de grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate, iar cerul va fi variabil. Duminică, aspectul timpului se va schimba, fiindcă va ploua și va fi ceva mai rece, respectiv 20 de grade Celsius. Noaptea, minima aerului va scădea până la 8 grade Celsius. După care, în primele 3 zile ale săptămânii viitoare, meteorologii anunță o vreme însorită, cu valori de peste 23 de grade Celsius. În Moldova, conform estimărilor realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în acest weekend, temperaturile aerului vor urca până la 20 -22 de grade Celsius, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Apoi, până la 22 aprilie, maximele diurne se vor situa, în medie, între 15 și 19 grade Celsius, valori de temperatură apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 3 și 7 grade Celsius. Trecător, și pe arii relativ restrânse vor fi ploi în general slabe cantitativ, în jurul datei de 15 aprilie.

V. ANDRIEȘ