Profesor de matematică din Farcaşa, găsit mort în pârâul Dreptu

14/04/2018

Doi primari nemţeni au ajutat la pregătirile pentru înmormântare

Tragedia familiei au marcat comunităţile din Farcaşa şi Borca Profesor-inginer Daniel Victor Herghea şi-a găsit sfârşitul înecat, joi, după ce profesional, şi-a dedicat viaţa, cu multă dăruire, elevilor din Liceul Borca şi celor din şcoala Farcaşa. Rudele şi prietenii îi spunea Uţu. Profesorul Daniel Herghea din Farcaşa, de doar 48 de ani, era considerat as în matematică, avea doctoratul şi trăia singur în casa părintească. Cel puţin în ultimii 5 ani, destinul său a fost zguduit de moartea tuturor membrilor familiei sale. La început, mama, cadru didactic la şcoala din Farcaşa. Fratele său, stabilit la Huneadoara, îşi presimţise moartea în urmă cu 3 ani, şi dedicase o poezie mamei sale moarte, încărcată de dor şi de gânduri negre. Tânăr, bărbat în puterea vârstei, sunase la o mătuşă şi îi spusese: „O să fiu mort în casă şi nimeni nu o să ştie”. L-au găsit mort în casă după două săptămâni de la această declaraţie. Suferea de inimă. La nici un an s-a stins tatăl său, fostul director al şcolii din Farcaşa, Toader Herghea. Înainte cu o săptămână de Paşti, îşi vizitase rudele la Piatra Neamţ. Era deprimat şi avea atacuri de panică, altfel, cunoscute celor din jur. Familia fusese informată ieri, de către vecini că nu l-au mai văzut iar casa este descuiată, uşile larg deschise. A fost găsit ieri, la Dreptu. Are un nepot de pe frate. Cu acest ultim gest, despre care se presupune – fără să existe vreun bilet de adio – , că ar fi sinucidere, profesorul Daniel Herghea a pus capăt oricărui zbucium, oricărei temeri care i-au marcat existenţa sa de om matur. Primarul de Farcaşa a ridicat trupul profesorului de la Morga. Primarul de Borca a trimis maşina şi a ajutat familia. Solidaritate totală cu familia Herghea, greu încercată de moarte. Primarul comunei Farcaşa era ieri la amiază la Morga Spitalului Judeţean pentru a ridica trupul profesorului găsit mort în pârâu. Vecinii, familia Herghea de la Piatra Neamţ, foştii colegi de la şcoală (colegi şi cu părinţii profesorului), primarul comunei care a păstrat, de-a lungul timpului relaţii apropiate cu această familie, toţi s-au solidarizat şi organizează înmormântarea pentru duminică, la ora 12. Şi primarul comunei Borca a ajutat, pentru că profesorul preda în această localitate şi era preţuit pentru cunoştinţele sale şi seriozitatea cu care îşi făcea meseria. Pentru că există suspiciunea de sinucidere, şi potrivit regulilor Bisericii ortodoxe sinucigaşii nu sunt înmormântaţi cu preot, parohul din sat va oficia slujba de înmormântare, boala sa (depresie în primul rând) exonerându- l. „Le mulţumim din inimă domnilor primari, vecinilor care sunt foarte săritori, colegilor şi tuturor celor care ne-au fost alături în aceste clipe deosebit de dureroase pentru noi, cei care i-am fost alături lui Uţu în toate momentele tragice din ultimii ani”, a spus Maria Herghea, mătuşa profesorului. Mesajele de pe pagina sa de socializare spun totul: „Nu știu dacă de acolo, de sus, dintre îngeri, vei citi vreun mesaj de pe facebook…Noi doar îl putem ruga pe Dumnezeu să aibă grijă de tine mai departe, acolo unde cei rămași nu te putem vedea! E săptămâna luminată! Dumnezeu să te ierte!” „Dumnezeu sa te odihneasca in pace ! Mare om…pacat !” „Am primit cu profundă durere vestea mutării la cele veșnice a profesorului Herghea Daniel! Dumnezeu să vă aibă în paza lui om bun! “ „Ai plecat prea repede dintre noi. Viața este nedreaptă și uneori de neînțeles. Dumnezeu să te odihnească în pace!” „Incredibil…. Dumnezeu sal odihneasca…. “ „Drum bun spre stele Domnule profesor! R.I.P Herghea Daniel” „Dumnezeu să-l odihnească în pace… Vad ca generații întregi îl regretă…nu l-au uitat, mi se face pielea de găină…în ultimul an aproape zilnic își bea cafeaua la chioșc…purtam discuții la fiecare cafea si țigară…nu se simțea apreciat si iubit” „Drum lin spre cer suflet bun ne vom aminti mereu cu drag de tine Uțu (Herghea Daniel).. imi pare nespus de rau ca drumul tau in viata s-a incheiat in felul asta. D-zeu să te odihneasca in pace!”

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Laurentiu 14/04/2018 la 12:13 -

    Preotul paroh va răspunde pentru sufletul său…Asa cum preoții semnatari la Creta si susținătorii acestora vor da răspuns la Dreapta Judecata!Dumnezeu sa ii judece cu blândețe!
    Hristos a înviat!