Ard miriştile!

03/10/2017

Peste 2.000 de metri pătraţi de mirişte de grâu şi 50 metri pătraţi dntr-un lan de porumb au ars, în ziua de 2 octombrie, după ce un deştept a considerat că incendierea miriştii îi va curăţa terenul de dăunători. Desigur, flăcările nu s-au oprit unde a dorit el, extinzându-se şi la un lan de porumb. Doar intervenţia pompierilor a stăvilit incendiul.
“La ora 14.24, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o mirişte în satul Băluşeşti, comuna Icuşeşti. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat unsprezece pompieri militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD(EPA) din cadrul Detaşamentului de pompieri Roman”, ne-a transmis ISU Neamţ, printr-un comunicat.
Pompierii accentuează faptul că utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor conduce adesea la arderi necontrolate, care produc pagube materiale însemnate sau chiar pierderi de vieți omenești!
Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire: utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;  realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii; utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă; asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;  responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).
Geanina NICORESCU