APIA dă subvenţia, agricultorul face ce vrea cu banii!

* „Poate să-şi cumpere şi steaguri!”, spune directorul APIA Neamţ

Despre banii de subvenţie s-a vorbit în fel şi chip, ca şi despre cheltuirea lor. Chiar din momentul când a apărut acest tip de sprijin financiar acordat agricultorilor. Dă-i românului banul, că ştie el ce are de făcut. Unii, „miloşi din fire” nu s-au îndurat să-l „bage” în pământ! Adică să-l folosească în agricultură. Sunt atâtea şi atâtea cumpărături care se pot face. Şi apoi nici uşile bodegilor satelor nu erau închise!

 În cursul anilor de „interminabilă tranziţie” s-au încercat câte şi mai câte soluţii, pentru a orienta banii de subvenţie exclusiv spre agricultură. În contul subvenţiilor s-au dat tichete, bonuri pentru îngrăşăminte, sămânţă ori motorină. S-a demonstrat că şi ele pot fi „convertite” în orice. Chiar şi în băutură… E drept,nu puteam generaliza. Cei mai mulţi dintre agricultori chiar au folosit şi folosesc subvenţiile în beneficiul pământului. În această perioadă era vorba doar de bani româneşti daţi în contul subvenţiilor.

Intrarea în Uniunea Europeană a adus altfel de subvenţii, plătite şi în altă monedă, nu doar în lei. Era de presupus ca şi controlul folosirii lor să fie altul. E şi nu e! Adică nu sub toate aspectele. Exact cum e, ne spune Viorel Pintea, drectorul APIA Neamţ: „APIA nu verifică unde s-au dus fermierii cu banii şi ce au făcut cu ei. Poate să cumpere şi steaguri. Noi verificăm conformitatea suprafeţelor, dacă ele corespund cu cele pentru care se alocă banii de subvenţie. Asta verificăm noi în teren. Conturul suprafeţelor făcute cu GPS-ul. Nici un fermier nu-i verificat ce face cu banii. Poate să spună că i-a folosit la achiziţii pentru agricultură”.

La culturile agricole, treaba cu subvenţie e mai simplă. Dacă fermierul îndeplineşte toate condiţiile, primeşte banii şi-i foloseşte cum crede  de cuviinţă. Dar sunt daţi în nume personal titularului de drept al respectivei suprafeţe. Cu totul alta e situaţia în cazul subvenţiilor la păşune. Izlazul este în  proprietatea primăriei, iar banii de subvenţie se dau concesionarilor. O „mână de oameni” care admnistrează o „proprietate colectivă”.