Este calitatea cea mai importantă.
Este lucrul cel mai greu, și cel mai ușor.
Exemple, întâmplări:
- Un venerabil avocat din baroul X mi-a povestit cândva: Susținea o cauză în fața unei tinere judecătoare. La un moment dat, l-a luat neinspirația pe dinainte, și a zis: Doamna președintă, nu ați înțeles bine ce am vrut să spun… Doamna președintă a reacționat prompt: Jignire la adresa instanței – amendă un milion de lei. Venerabilul a dat-o pe nonșalanță și a răspuns: Bine, doamna președintă, am suma asta; plătesc. La care doamna președintă s-a aprins încă: Așa, sfidare la adresa Curții!Alt milion amendă.
Va să zică, două amenzi de câte un milion în mai puțin de un minut.
Încercați să vă imaginați cât de imparțială a fost doamna președintă în finalul acestei cauze. Venerabilul avocat nu mi-a spus, iar între timp ne-a părăsit pe veci. Nu mai putem verifica nimic.
- Pe timpuri, eu, judecătorul Moroșanu, într-o cauză în care un tânăr și încă de pe atunci foarte capabil avocat ceruse un partaj de bunuri comune forțat, pentru a putea executa silit pe unul din soți, am invocat din oficiu lipsa interesului în cauză. La termenul sorocit pentru dezbateri și soluție, pregătiți teoretic temeinic, și el și eu, venerabilul tânăr a dezvoltat o pledoarie științifică, patetică, pătimașă, dar în prestația lui citeam neîncrederea în reușită. Pentru că, vezi lit. A de mai sus, care om, deci și care judecător pe lumea asta se contrazice singur, și în public, de vreme ce soluția este la discreția lui?
Ei bine, eu eram acela. Studiind între termene, mă lămurisem că avocatul avea dreptate. Dar trebuia să-l las să pledeze, nu? L-am ascultat, nu am dat nici un semn de nerăbdare, am abordat chiar un fel de mască de Tutankamon ca să nu se vadă nimic din gândirea mea intimă, iar când a încheiat, de-a dreptul transpirat, am mai lăsat și un moment lung de suspans, în fine am pronunțat cu toată solemnitatea soluția pe care o aveam în minte dinainte: Respinge excepția invocată de instanță din oficiu…
Domnul tânăr avocat a respirat ca un balon împuns cu acul – îi văd și acum roșeața din obrajiși ochii uimiți. Dar cel mai bine m-am simțit eu, conștient că am făcut ce trebuia, și chiar am făcut dreptate.
Dacă m-am dat pe mine ca exemplu pozitiv, să fiu iertat: or fi și altele, dar acesta îmi era mai la îndemână.
Jud. Gh. MOROȘANU