Colectivul era absolut ca lumea, ne întâlneam săptămânal la Suceava, unde aveam ședințe urmate de o masă la restaurantul cel mai bun din Suceava. Suceava era un oraș liniștit și patriarhal, era o mângâiere pentru suflet. Fălticeni era cel mai curat și mai ordonat oraș din țară, având și un primar comunist de toată lauda – Constantin Arteni se numea, și a fost ales primar mulți ani și după revoluție.
Despre șeful nostru, Rădășanu, ca să înțelegeți ce fel de om era, vă spun un singur lucru. Într-o carte din biroul lui avea niște bani. Oricare din noi, la nevoie, se ducea și se împrumuta de acolo, pentru că el ne spusese din prima: Băi, copii, dacă aveți probleme cu banii, veniți aici, la carte, să nu vă prind că vă umiliți pe la președinții de CAP sau la alții, pentru că nu este de demnitatea unui jurist.
După aproape doi ani de slujbă acolo, într-o zi m-a chemat președintele tribunalului și mi-a propus să mă promoveze judecător, mai asigurându-mă și de o slujbă de grefieră pentru soție, și de locuință în Suceava. Eu nu l-am refuzat, dar, într-o vizită la Piatra Neamț, un alt judecător m-a stimulat să fac aceleași demersuri în orașul meu de baștină. Le-am făcut, el m-a asigurat de tot sprijinul, dar în final nu mi-a ieșit. Între timp, nu mai era postul la Suceava, și așa se face că accederea mea în funcția de judecător s-a decalat cu vreo nouă ani. Dar, dacă tot se pusese problema plecării (se făcuseră deja doi ani într-un loc și-mi mirosea a fum de tren) m-am transferat la UJCAP Neamț, pe aceeași funcție.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com