Agenţii de poliţie care-şi doresc să aplice legea la Stăniţa se pot înscrie la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, pentru ocuparea funcţiei de şef post la Postul de poliţie Stăniţa. Inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, ne-a declarat că postul de la Stăniţa a fost vacantat în anul 2016, prin pensionare, iar în ultimul an a fost ocupat, cu împuternicire, de un poliţist care acum a optat pentru a lucra în cadrul secţiei de poliţie la care este arondat Postul de poliţie Stăniţa.
Înscrierile au început pe 6 noiembrie, iar ultima zi pentru depunerea dosarelor va fi 10 noiembrie.
Pentru a putea concura pentru funcţia de şef de post, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe specifice din fişa postului, respectiv să aibă gradul profesional de minim agent de poliţie; să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţi clasificate nivel „secret de serviciu”; să deţină/obţnă aviz pentru numire în funcţiile structurilor poliţiei judiciare; să deţină/obţină avizul de poliţist rutier; să aibă 2ani vechimeîn specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să nu fie cercetat disciplinar, să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală; să fi obţinut calificativul de cel puţin „BINE”la ultimele două evaluări anualede serviciu; să fie declaraţi „apt medical”şi „apt”la evaluarea psihologicăorganizată în acest scop; să deţină permis de conducere categoria „B”.
Concursul/examenul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț, la data de 27 noiembrie 2017. Reprezentanţii IPJ Neamţ accentuează faptul că nu va fi acceptat dosarul de recrutare în cazul în care documentele de studii, în original, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă care nu permit stabilirea autenticităţii documentului sau sunt plastifiate. La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.
Geanina NICORESCU