Acțiunea polițiștilor de la final de an prin care s-a dorit combaterea tăierilor ilegale de brazi pentru Crăciun s-a încheiat cu rezultate notabile.
În perioada 21 noiembrie – 29 decembrie 2016 s-au derulat în Neamț 73 de acțiuni de control coordonate de Serviciul de Ordine Publică, din cadrul Poliției Neamț, în care au fost confiscați 299 de pomi de Crăciun și peste 150,84 mc de material lemnos. „Echipele de control au instituit filtre pe drumurile publice și forestiere, acționând, de asemenea, și în zonele împădurite cu rășinoase, în piețe, târguri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun. În urma acțiunilor pentru combaterea activităților ilegale din acest domeniu, polițiștii au constatat 76 de infracțiuni, dintre care 40 prevăzute de Codul Silvic și au aplicat 428 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 169.401 de lei“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
În paralel, polițiștii au confiscat material lemnos dobândit ilegal în valoare de circa 43.300 de lei și pomi de Crăciun tăiați ilegal din fondul forestier național în valoare de 8.675 de lei.
Polițiștii au fost sprijiniți în campanie de specialiști ai Direcției Silvice Neamț.
Cristina IORDACHE