Dublă sărbătoare la Fundația de Îngrijiri Comunitare
150 de persoane de vârsta a treia au participat luni, 1 octombrie, la acțiunea organizată de Fundația de Îngrijiri Comunitare (FIC).
Sediul de pe strada Ștefan cel Mare s-a dovedit neîncăpător pentru invitații șefei fundației, dr. Elena Hâncu: vârstnici aflați în diversele programe de îngrijire şi pensionari care sunt în putere și prestează activități de voluntariat. Invitați de onoare au fost partenerii, finanțatorii sau sponsorii tradiționali ai fundației sau ai acestui eveniment. A fost o acțiune cu dublă semnificație, închinată atât datei de 1 octombrie, când se celebrează Ziua Vârstnicului, dar prin care s-a marcat și cifra rotundă de 15 ani de când FIC funcționează la Piatra Neamț.
”Dorim prietenilor noștri de vârsta a treia să rămână mereu tineri și frumoși. Vom fi mereu aproape de ei, cum o facem de 15 ani încoace. Fundația noastră a fost prima care, în județul Neamț, a sărbătorit această zi. În continuare vă așteptăm, zi de zi, și pe dumneavoastră dar și pe cei care nu ne-au călcat pragul până acum, aici, la sediul de pe Strada Ștefan cel Mare numărul 23. Vrem ca această adresă să devină, în Piatra Neamț, sinonimul ușii deschise pe care o poate găsi orice pensionar care are nevoie de sprijin, fie și doar de o vorbă bună. Alături de dumneavoastră, în acești 15 ani, simt și eu – ca și voluntarii din cadrul fundației, cărora le mulțumesc – că am întinerit. La mulți ani!”, a urat dr. Elena Hâncu.
Unul din oamenii care a sprijinit din resurse proprii desfășurarea acțiunii a fost deputatul Mihaela Stoica, președintele interimar al filialei Neamț a Partidului Mișcarea Populară: „Astăzi este o zi speciala, atât pentru dumneavoastră, cât si pentru noi. Este ziua părintilor și bunicilor noștri, a celor care ne-au crescut și care ne-au format pe noi ca oameni. Mi-aș fi dorit ca societatea românească să aibă capacitatea sa vă acorde mai multa grijă și mai mult respect dumneavoastră, vârstnicilor în general. Vă doresc astăzi în mod deosebit cât și în toate zilele ce vor urma, ceea ce le doresc părinților mei: sănătate, viata lungă și bucurii!”.
Principalul susținător financiar al manifestării a fost Consiliul Local Piatra Neamț, la propunerea primarului Gheorghe Ștefan. Reprezentantul aparatului de specialitate din Primăria Piatra Neamț a fost Ana Berea, director executiv al Serviciului de Asistență Socială, care, de asemenea, a spus câteva cuvinte: „Sunt onorată să mă aflu la această acțiune care este lăudabilă din toate punctele de vedere și, în plus, arată rezultatele care pot fi obținute ca urmare a parteneriatelor administrației cu societatea civilă. Fundația de Îngrijiri Comunitare reprezintă un etalon al implicării sectorului ONG în sprijinul vârsticilor. La mulți ani, dragi bunici, la mulți ani FIC!”.
Cel mai emoționat a fost viceprimarul Adrian Grigoraș: „Mă uit la dumneavoastră cu respectul cu care mă uit la părinții și la bunicii mei. Sunteți cei care ați construit acest oraș, ați lucrat pe șantiere, aţi ridicat blocurile în care stăm noi, sunteți cei care ne-ați educat, ne-ați format. Ați construit orașul și ne-ați construit pe noi ca oameni. Vă mulțumim și vă prețuim”.
FIC este cel mai cunoscut ONG din Neamț, axat pe activități de sprijin social, grupul țintă fiind format cu precădere din persoane de vârsta a treia cărora li se acordă sprijin la domiciliu, recuperare medicală şi consiliere.
Daniel VINCA