Vremurile bune, de odinioară, s-au reîntors la Teatrul Tineretului. Cel puţin asta s-a simţit duminică, 19 ianuarie, la premiera “Hippolytos”, un spectacol realizat după Euripide, teatru antic după care tânjeau scena, publicul şi mai ales actorii. Talentaţii actori ai Teatrului Tineretului au jucat duminică din nou, pentru prima dată după trei ani, pe scena mare. Clădirea modernizată şi interiorul refăcut păstrează atmosfera ştiută.
Lume multă la prima premieră de după redeschiderea teatrului. Parterul este, deocamdată, accesibil publicului, lojele de la cele două nivele fiind acoperite cu catifea groasă, roşie, pentru “acurateţea acusticii”. Efectul dramatic este, astfel, sporit şi senzaţia că te afli într-un sanctuar te înconjoară şi te copleşeşte. Lume multă şi diversă la premiera spectacolului care s-a bucurat de avancronici foarte bune. Magistraţi, profesori, doctori, poliţişti şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor de autoritate locală, dar şi simpli iubitori ai teatrului, fiecare din cei prezenţi la premiera stagiunii a avut parte de circa nouăzeci de minute de maximă şi intensă trăire artistică, electrizantă. Însăşi alegerea unei piese de teatru antic a subliniat măreţia şi grandoarea momentului, redeschiderea teatrului devenind astfel un eveniment încărcat de festivism cu adevărat memorabil.
Decorurile de un alb solar, centrate pe simbolistica lumii antice din vremea lui Euripide, au fost suportul pentru ca, împreună cu jocurile de lumini, să se creeze efectul unei frînturi de istorie foarte veche devenită atât de actuală, atât de acum prin jocul actorilor. Între viziunea regizorală şi scenografie nu este nici o ruptură, întrucât există o singură sursă. Horaţiu Mihaiu a putut urma un singur fir, care în final a închegat rotund spectacolul în plenitudinea lui – decor, actori, costume, lumini. Muzica, realizată de actorul TT-ului Cezar Antal a împlinit rolul electrizant al mesajului, iar mişcarea scenică realizată de coregraful Andras Lorant a punctat momentele încărcate de tragism. “Euripide este primul dintre tragicii antichităţii greceşti care are curajul să aducă în scenă impudoarea personajelor feminine care îşi declamă dorinţele senzuale, care interoghează asupra raportului pasionalitate/datorie morală ce ne determină alegerile în viaţă” se spune în prezentarea piesei despre autorul cel mai jucat în perioada elenistică şi romană. “Hippolytos” a fost interpretată în anul 428, când erau mari frământări politice la Atena cauzate de moartea lui Pericle, comandantul cetăţii. Tragedia “Hippolytos” aduce în scenă scandaloasa legendă despre iubirea incestuoasă a Phaidrei pentru fiul ei vitreg, fiul lui Theseus. Mesajul este despre iubirea care, dusă la extreme, poate ucide. Un spectacol încărcat de tragismul condiţiei umane, sensibil, care va deveni spectacolul stagiunii teatrale la Piatra Neamţ.
Cristina IORDACHE