TIR în flăcări, de la o aerotermă

14/03/2017

Un TIR parcat pe Aleea Plopilor, din municipiul Roman, a luat foc, luni dimineață. Autoutilitara era parcată, iar șoferul folosise în cabină o aerotermă pentru a se încălzi, când a izbucnit incendiul.

La ora 8:21 au fost chemați pompierii, pentru că focul scăpase de sub control. „Pentru localizarea și stingerea incendiului, la locul evenimentului s-au deplasat șase pompieri militari cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, de la Detașamentul de Pompieri Roman. La sosirea la locul evenimentului, echipajul a constatat faptul că incendiul se manifesta în zona cabinei autoutilitarei. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost folosirea unui aparat electric cu defecțiuni (aerotermă)“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Incendiul a distrus instalația electrică și bordul autoutilitarei, iar celelalte componente și bunurile aflate în cabină au fost degradate. (C.I.)

Lasa un comentariu