Bugetul local pentru 2014 în chinurile facerii
*Viceprimarul Aurelia Simionică susține că s-a ajuns la această decizie după consultarea tuturor forelor politice din Consiliul Local și a primarului Gheorghe Ștefan
Primăria Piatra Neamţ nu va majora taxele şi impozitele locale pe anul 2014, după cum este prognoza din proiectul de buget local pentru anul viitor, declară viceprimarul Aurelia Siminionică.
”Și din consultările cu domnul primar Gheorghe Ștefan și cu consilierii din Consiliul Local, de la toate partidele, a rezultat aceeași idée, să rămânem cu taxele și impozitele locale la sumele de acum. Situația financiară a populației este cea pe care o știm cu toții, la persoanele fizice e evident că nu e cazul să mai crească niciun impozit, cu niciun leu. Să încasăm noi bine ce e de încasat, și angajații Primăriei fac eforturi în acest sens. Sperăm ca și la persoanele juridice să menținem cuantumurile existente”, spune viceprimarul Simionică.
Proiectul de buget local pentru 2014 este aproape finalizat. Conducerea primăriei pietrene speră să poată veni cu acest proiect în fața consilierilor locali, pentru aprobare, chiar la ședința de la finele lunii noiembrie.
”Specialiştii din Primărie au lucrat din timp pe acest proiect. Practic el este aproape la final, să vedem dacă în aceste zile mai e de adus vreo ultimă corectură. Mai mult ca sigur capitolele importante, inclusive cele cu taxe și impozite locale rămân așa. Și din motive social-economice dar și pentru că e normal ca și populația să se poată baza pe o anume predictibilitate a calculelor economice din bugetul fiecărei familii”, precizează Aurelia Simionică.
În ce privește rata colectării taxelor și impozitelor locale, Piatra Neamț ocupă o poziție medie în comparație cu alte municipii reședință de județ. În cifre nominale, în acest an, până la finele lunii octombrie, Direcția de taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei pietrene a colectat 32 de milioane de lei. Suma este mai mare cu 2 milioane lei față de cea colectată anul trecut, tot în primele zece luni.
Daniel VINCA