Știu că nu plângeți de mila/grija domnului Niculae de la Azochim. Nici eu. Dar în ce privește semnalul pe care acesta îl tot trage, inclusiv prin butonul numit sindicat, cred că subiectul trebuie privit cu atenție.
Da, Niculae e un om de afaceri îmbogățit suspect de repede după Revoluție. Cu sau fără pilele din servicii, cu sau fără proptelele de care s-a tot bucurat din partea clasei politice, că ne place sau nu individul e o poveste. Că, însă, omul spune cu subiect și predicat că șmecherii de aiurea deveniți proprietari peste gazul românesc nu au nicio emoție dacă nu mai vând combustibilul în România și-l exportă spre alte țări e deja un subiect.
Pentru că scăderea vânzării la intern intervine când se prăbușește piata. Consumatorul. Azi pică firma X, mâine falimentează Y și tot așa. Că unii patroni și manageri își conduc prost afacerile e deja truism, problema e că din acest joc al incompetenței manageriale (în unele cazuri) combinat cu măsuri economice absolut criminale (în alte cazuri) rezultatul e prăbușirea economiei românești și – o, da! – dispariția locurilor de muncă.
Nu mai știu câți salariați lucrează acum la fostul Azochim. Parcă vreo câteva sute. Practic, în spatele lor sunt familiile acestora – deci câteva mii de oameni – care, ca efect al tăvălugului gaz la preț prohibit, pot rămâne fără o pâine.
De ce MĂ DOARE și pe mine Azochim? Pentru că un om care nu va avea bani de pâine sigur nu-și va permite să dea un leu pe un ziar! De ce NE DOARE pe toți Azochim? Pentru că același actual salariat aruncat mâine în stradă nu va avea bani nici de cumpărat ulei de la magazinul din colț, nici de cumpărat alte bunuri și servicii. Și dincolo de prăbușirea pe orizontală care ne afectează pe toți, mai e o problemă potențială socială. Nu vreau să exagerez, dar salariatul de azi / șomerul de mâine poate ajunge să dea în cap ca să aibă ce mânca el și familia lui. Sau să nu-și mai permită să-și trimită copilul la școală. Și în loc să învețe carte și să devină și el util societății, copilul de salariat va îngroșa rândurile celor care bat berbunca.
De aia spun – problema Azochim ne doare pe toți, cum ar trebui să ne doară ori de câte ori o fabrică, mai mică sau mai mare, riscă să-și tragă obloanele. Atâtea fabrici s-au închis și în urma lor a rămas pământ pârjolit, destine au luat-o hăisa…
Ce nu spune însă Niculae: deștepții care au vândut gazul românesc unor venetici care acum vor să distrugă ce a mai rămas din industria românească sunt aceeași (sau veri cu cei…) care i-au vândut și lui combinatul de la Săvinești sau alte fabrici (dar asta e altă poveste). Acum problema care doare – și unde Niculae are dreptate – este că niște actuale locuri de muncă pot deveni foste slujbe. Iar societatea românească – în speță cea nemțeană – nu mai suportă lărgirea cimitirului ocupațional.
Daniel VINCA
