*O excelentă sursă de minerale și calciu
*Fertilizator și insecticid pentru grădină
De obicei, cojile de ou sfârșesc la coșul de gunoi, deși ele mai pot să ne fie de folos. Cu siguranță, vom fi surprinși de multitudinea de utilizări pe care putem să dăm în gospodărie bietelor coji. Pot fi folosite de la ingredient natural pentru albirea rufelor la fertilizator pentru plante.
*Îmbunătățești gustul cafelei
Cojile de ou, bine spălate și mărunțite bine, se pun în filtrul de cafea. Vei observa că băutura preferată e mai puțin amară. Practic, nu vei mai avea nevoie de zahăr ca să-i îmbunătățești gustul! Coaja de ou este perfect adaugat în aluaturi, cereale și mâncare. Nu are nici un gust, dar este o sursă minunată de calciu.
Cojile de ou pot fi folosite pentru prevenirea înfundării țevilor de scurgere a apei. Procedeul este foarte simplu: mărunțește grosier coji de ouă,lasă-le în chiuvetă,în orificiul de scurgere a apei. Pe măsură ce vor fi antrenate de apă,fărâmele de coajă se vor sparge și mai mult și vor curăța în mod natural țevile de canalizare.
Fragmentele mici de ou te ajută să cureți mai bine căldarea de gunoi. Când o clătești cu apă, cojile ajută la „răzuirea” resturilor grăsoase. Suprafețele pătate din bucătărie – inclusiv cele metalice – pot fi curățate mai ușor cu un burete înmuiat în coji de ouă mărunțite și apă cu săpun. Cojile mărunțite se pun într-un săculeț din tifon, care se pun în mașina de spălat, printre rufele albe pentru a le înălbi.
*Îngrășământ de grădină
Cojile de ouă sunt pline de calciu și de minerale, așa că pot fi folosite ca îngrășământ pentru grădină. Puse la rădăcinile roșiilor (planta lor pierde foarte usor calciu), coaja de ou reprezintă un bun fertilizator. Același lucru poate fi făcut și în cazul plantelor de interior, în ale căror ghivece este recomandat să pui coaja de ou, drept fertilizator.
Cojile de ou ne scapă și de melcii care ar putea să atace culturile. Împrăștiate prin grădină, cojile de ou sunt foarte bune pentru a ține dăunătorii la distanță.
Pune cojile de oua pisate într-o sticlă cu apă pe care o păstrezi câteva zile întrun loc întunecos și rece. Apa din sticlă devine un foarte bun fertilizator pentru plantele din grădină.
Cojile de ouă puse în pământ la rădăcina plantelor devin o excelentă sursă de minerale. Pune cojile în compost dar și în solul din grădină, în locul unde sunt cultivate legumele. Coaja de la ouale bio este cea mai bună sursa de calciu.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU