Vremea închide „robinetul“ ploilor

Ploile care dădeau impresia că nu se mai opresc și au făcut atâtea probleme prin județ, vor lăsa locul unor zile relativ calde și cu puține averse.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în Piatra Neamț temperaturile maxime ale aerului vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade Celsius.

Astăzi la amiază, valoarea din termometre va indica 21 de grade Celsius. Dimineața va fi soare, iar apoi se vor strânge nori de ploaie. Precipitațiile vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului și descărcări electrice. Mâine va fi un pic mai rece. Temperatura maximă a aerului va urca până la 19 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin. Noaptea va fi frig, respectiv 6 grade Celsius. Pentru miercuri, ANM prevestește o zi caldă, cu o maximă a aerului de 20 de grade Celsius. Joi vor fi temperaturi și mai mari. La prânz, temperatura aerului se va opri la 21 de grade Celsius. Vineri se va mai schimba un pic situația. Treptat, cerul se va acoperi de nori și e posibil să plouă. Temperatura aerului va urca până la 24 de grade Celsius. Precipitațiile vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului și descărcări electrice. În weekend, cerul va fi variabil. Seara va ploua. Temperatura maximă a aerului va fi de 22 de grade Celsius. Ieri dimineață, la ora 10, în Piatra Neamț erau 19 grade Celsius și cu două grade mai mult la Târgu Neamț. În Roman, maxima aerului indica 18 grade Celsius. La aceeași oră, pe masivul Ceahlău erau 9 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ