Vrema în agricultură

Tina-vremea Deficite de umiditate în sol se înregistrează pe suprafeţe extinse din nordul şi centrul Dobrogei, nord-estul Munteniei, sudul, estul şi vestul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, în stratul de sol 0 – 20 cm, aşa încât se încadrează în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în majoritatea regiunilor agricole.

Potrivit meteorologilor, în perioada 04 – 10 noiembrie 2014, se întrevăd ploi locale, reduse cantitativ, fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului.Temperatura medie diurnă a aerului în perioada menţionată va fi cuprinsă între 2 – 19°C, mai ridicată cu 1 – 9°C comparativ cu mediile multianuale, în aproape toată ţara. Temperatura maximă a aerului se va situa între 10 – 23°C, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va oscila între 5 – 20°C, limite favorabile desfăşurării proceselor vegetative la culturile de rapiţă, orz şi grâu de toamnă însămânţate în epoca optimă, la nivelul întregii ţări.

Condiţiile agrometeorologice prognozate vor fi favorabile desfăşurării lucrărilor agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, transport, depozitare, arături, fertilizări, etc.).

Procesele fiziologice ale culturilor de toamnă vor evolua în general normal în aproape toate regiunile agricole şi uşor mai lent în zonele depresionare din nordul şi centrul ţării. Starea de vegetaţie a plantelor va fi bună şi medie în cea mai mare parte a teritoriului, iar în semănăturile tardive şi pe suprafeţele cu deficite de apă în sol din sud-estul ţării, uniformitatea şi vigurozitatea culturilor se va prezenta în continuare medie şi slabă.

Funcţie de data semănatului, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) se vor afla predominant la germinare (50-100%), răsărire (20-100%) şi apariţia frunzei a treia (10-80%), mai avansate fiind culturile din sudul şi estul ţării aflate la înfrunzire (3-5 frunze). Fenologic, rapiţa va parcurge fazele de germinare (80-100%) şi răsărire (40-100%), precum şi dezvoltarea aparatului foliar (4-14 frunze).

Sfecla de zahăr din centrul ţării se va recolta pe ultimele suprafeţe.

La pomii fructiferi se vor continua fazele de maturare a lemnului, îngălbenirea şi căderea frunzelor, precum şi finalizarea recoltării la varietăţile tardive. În toate plantaţiile, viţa de vie va înregistra maturarea coardelor, colorarea şi căderea fiziologică a frunzelor.

Condiţiile agrometeorologice prognozate vor fi favorabile desfăşurării lucrărilor agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, transport, depozitare, arături, fertilizări, etc.).

T. CONDREA