Unde sunt livezile nemţene de altădată…

livada-de-meri

*Pomicultura, nominalizată la fonduri europene *Suma alocată,  peste 260 milioane euro! *Proiectele integrate, cel mai bine plătite

Înainte de 1990, la nivelul județului Neamţ, erau peste 3400 hectare de livadă, iar acum dacă mai sunt vreo 1700 ha. De fapt, doar nişte suprafețe răzlețe, mai mult pline cu cioate ori de pomi ca vai de ei, care abia de la leagă un câteva fructe, mici de nici nu le vezi de după frunze. pe timpul fostelor CAP-uri, aproape că nu era comună care să nu aibă câteva hectare de livadă. La început au fost livezile clasice, apoi au apărut cele intensive, cu pomi pitici și repede roditori. Aveam şi câteva livezi renumite, în zona Târgu Neamț și Răucești, Piatra Neamț, Turturești, Războieni, Bălțătești, Bărgăoani, Poenari, Pâncești și Bozieni.

Puțini sunt cei care, acum, se mai încumetă să înfiinţeze o livadă nouă. Deşi, treaba a înceut să se mişte şi în acest domeniu. Sunt deja livezi noi înfiinţate, dar pe suprafeţe mici. La Pânceşti se încearcă chiar înfiinţarea unei livezi ecologice. Unii încă așteapă de ani buni noua lege de reconversie a pomiculturii. Asta presupune să existe un program național bine pus la punct şi, ce-i mai importatnt, să se aloce  banii necesari pentru ”curățarea”  terenurilor de ce-a mai rămas din fosta livadă, ca în loc să se pună alta nouă. Pentru accesarea fondurilor europene, avem un astfel de program, fiind stabilită şi alocarea financiară destinată pomiculturii.

 

*Bani europeni pentru livezi

 

Primele fonduri europene, din alocarea financiară 2014-2020, vor fi destinate modernizării exploataţiilor agricole, care va avea două componente. La nivel naţional, suma alocată este de un miliard de euro, orientată pe două direcţii. Cei mai mulţi bani europeni, în jur de 757 milioane de euro,  vor fi alocaţi pentru investiţii în ferme de reproducţie şi de creştere a animalelor, a fermelor familiale, constând în achiziţia de utilaje, retehnologizare şi de procesare a produselor agroalimentare.

Pentru prima dată, pomicultura este „nominaizată” la fonduri europene, căreia i se vor aloca peste 260 milioane euro. Cu prioritate vor fi finanţate activităţile de reconversie a vechilor livezi, cele aflate în declin biologic, dar şi pentru înfiinţarea de livezi noi. Foarte important, o atenţie deosebită  va fi acordată sectorului de depozitare şi de procesare a fructelor, căruia i se vor aloca fonduri europene consistente.

 

*Proiectele integrale, cel mai bine plătite

 

Ca noutate pentru această alocare financiară, fonduri europene vor fi alocate şi staţiunilor de cercetare şi de producere a materialului săditor pomicol.  La finanţare europeană vor intra şi pepinierile pomicole. De un punctaj mai bun vor avea parte proiectele integrate, care conţin investiţii pe partea de livezi, în producţie pomicolă, dar şi cea de procesare şi de comercializare  a fructelor.

Pentru modernizarea exploataţiilor agricole, fonduri europene s-au dat şi  alocarea financiară  din perioada 2007-2013. Numai că au fost banii mai puţini, cu multe condiţionară şi o birocraţie foarte stufoasă. Cu toate aceste dificultăţi, fermierii nemţeni au accesat peste 12 milioane euro, prin cele 34 integral implementate, alte două proiecte fiind acum în derulare având ca termen de finalizare în acest an.

 

Tina CONDREA