Un TIR înmatriculat în judeţul Neamţ a accidentat grav o bătrână de 76 de ani din Iaşi, ieri dimineaţă, în zona Baza 3. Femeia era pe trecerea pentru pietoni când a fost lovită de autotren şi târâtă câţiva metri. O ambulanţă SMURD a transportat-o la spital în stare foarte gravă. „La volanul TIR-ului se afla un bărbat de 36 de ani din judeţul Neamţ, care nu era sub influenţa alcoolului”, a precizat agentul Anca Alexandra Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. „Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.
Martorii accidentului le-au spus poliţiştilor că autotrenul avea viteză şi a trecut pe culoare verde intermitent a semaforului.